A 11-a ediţie a Festivalului internaţional de filme horror şi fantasy de la San Sebastian (27 octombrie - 4 noiembrie) a fost mai mult decît decorul ideal pentru "săptămîna de Halloween"; în nouă zile de proiecţii întunecate şi petreceri nocturne, ea a demonstrat că, pentru "posedaţii" acestor genuri, nopţile scurte au dinţii cei mai lungi! Nu toate filmele văzute în festival (scurte şi lungmetraje) au reprezentat genul horror sau fantasy per se; au existat şi două "abateri" de la normă, la care aş vrea să mă refer aici. Darkness in the Afternoon (1998), scurt-metrajul scoţiencei Christeen Winford, este, în ciuda titlului cvasi-koestlerian, o dramă care utilizează convenţia fantasticului pentru a face şi mai tulburătoare revelaţia finală: o fată cu pantofi şi rochie roşii se plimbă veselă pe stradă; un domn în vîrstă o acostează, fata fuge, domnul se ia după ea pînă cînd, ajunşi la spital (scurtez povestirea...), aflăm că "fata" este soţia bătrînului, că suferă de Alzheimer şi că este, de fapt (ultimele cadre ale filmului o arată privindu-se în oglindă cu o privire ce poate fi goală sau de groază în egală măsură...), o femeie în vîrstă, care obişnuieşte să fugă din spital îmbrăcată în pantofi şi rochie roşii... Regizoarea (o femeie între două vîrste, îmbrăcată în... roşu!) şi-a prezentat pelicula spunînd că este vorba despre "oroarea cotidiană" şi nu de aceea, deja-convenţională, a filmelor cu monştri şi vampiri. Cert e că, într-un festival saturat de asemenea filme, pe care publicul avid de sînge şi de eviscerări cît mai "grafice" le aplauda frenetic, povestirea scoţiencei (simplă, dar obsedantă) a produs o impresie şi mai puternică. Shiri (1999), al doilea lungmetraj al sud-coreeanului Kang Je-Gyu, este la polul opus; această mega-producţie în tiparele action thriller-urilor hollywoodiene a fost cel mai mare succes de box-office în ţara de origine, fiind înd