Într-un copac stă scris: "Dricar la numărul 9." Şi întrebările mele despre viaţă bat la numărul 9: "Ce ştiţi despre viaţă?" "E greu." "Cît de greu?" "Păi, eu am îngropat două-trei cartiere de-astea şi patru cai." "Şi cînd v-a plîns sufletul?" "Cînd a murit Mişulică." "De ce?" "Că m-a lăsat fără cal în noaptea aia." "A fugit cu el?" "A fugit cu moartea." "Cum e moartea?" "Păi, ca Mişulică... tînără, frumoasă... devreme acasă, găteşte, deh, ca femeile... ş-o dată o apucă năbădăile... bă, dacă ai atunci să-i dai ceva, se linişteşte, nu, te haleşte... aşa mi l-a luat pe Mişulică, ca să nu mă ia pe mine." "Aţi fi vrut să muriţi cu Mişulică?" "Dă-l dracu' de cal... păi, să mor în balegile lui? Eu îmi cresc caii să ştie că-s cai, iar eu stăpîn, că e un pas la cal de mort, nu să umble ca greaţa, băi, moale, cu potcoava de cîrpă. Nu baţi ca idiotul cu potcoava-n caldarîm. Păi, unde te trezeşti?" "De morţi nu vă e greaţă?" "Eu am băgat la cutie... cîţi oameni? Să fie mulţi. Am cimitirele mele, mă crezi? Şi putreji, şi graşi, şi nemernici, şi pişaţi. Ce să mai ai pentru ei? Dii, gloabă, la groapă. Şi calul şi mortu' m-ascultă. Eu le sînt stăpîn." "Şi cînd o fi să vă duceţi dvs.? Cine o mai fi stăpîn?" "Păi, ăl ce-o fi pe capră." "Şi o să vă placă?" "Păi, ce? O să fiu nesimţit." "Dar cum e dricul?" "A-ntîia, cu sticlă, să se plîngă mortul cum se cuvine, am îngeri de cenuşă la stînga şi la dreapta... l-am luat de la nemţi, prin '79. Că m-am dus acolo şi mie mi-a plăcut de la o casă de vechituri asta. Păi, cine îţi ia meseria din mînă?" "Moartea." "E, la ea m-am gîndit şi eu." Am ieşit de la dricar şi am intrat iar pe G. Dem. Teodorescu. Din partea asta, strada e altfel.

Începe cu un prosop roşu, într-o curte. "Dolphin" scrie pe el şi e desenat un delfin. Apoi, secetă de inscripţii contemporane pînă pe Matei Basarab 100: "Stimaţi locatari, verificaţi dacă uşa de la intr