Fotografia lui Andrei Butîlkin la treisprezece ani, deasupra cuptorului, pe un perete albastru, s-a îmbibat de umbra şi praful camerei cu plasă de ţînţari. În anii aceia, americanii ajungeau pe lună, iar digul de piatră din faţa satului lipsea cu desăvîrşire. Cînd ploua, Dunărea Veche se umfla tulbure, trecea peste maluri, intra prin curţi şi băltea în casele pescarilor. Andrei nu se mai ducea la şcoală, stătea pe nişte bîrne de lemn făcute de taică-su' şi pescuia în bucătărie cu un băţ şi un fir de plastic. Prindea babuşcă, roşioare, cărăşei, maică-sa făcea ciorbă. Cînd i-au murit părinţii era în armată. Fiul cel mare s-a întors, a învăţat puţină germană şi fizică, s-a făcut electrician. Cîştiga prost, şi-a luat o luntre, nevastă, a început s-arunce setci şi năvoade pe Trei Iezere, pe Dunărea Veche noaptea, pe lacul Olga. Prindea peşte, vindea, vîslea, mînca, bea. "Păi da' cum. Cum zice la asta... maşina, hmm, maşina fără combustibiîl nu mergie; la luntrie tot aşa esti, adică io-s motoru',
motoru' nu trebui uns?" "Fără d-ali gurii", adică votcă, rusul oboseşte, distanţele sînt mari, începe să ofteze, să înjure, n-ajunge nicăieri. "Dimineaţa, toamna, se pune ciaţa pestie apă, ies salciile cu vîrfu', cu vîrfu' aşa un pic, plutiesc pe apă, aerul e recie cum e la munte cried, vîsleşti, d-ali gurii, ptiu... frumos, frumos." "La biserică i-am zis la popă că ieu cried în suflet, şi el mi-a zis bine şi le-a zis la toţi că-n suflet trebui să criedem, aşa-s ieu, ia nişte d-ali gurii, gria viaţa la noi, am luat o dată trei suti die lei p-o blană die vidră, se uita la mine cu ochii mari, trebui să trăiesc şi ieu, asta e, i-am troznit capu' cu vîsla." Pe fotografie scrie cu litere mari "Amintire din viaţa de pioner, Şcoala Mila 23", e desenată o rachetă, dedesubt, cu litere roşii, scrie "spre viitor", 1971. Matei FLORIAN
Fotografia lui Andrei Butîlkin la trei