Atentia acordata in ultima vreme de aceasta rubrica filmelor de data recenta, documentarelor si desenelor animate nu trebuie sa va faca sa credeti ca ne-am pierdut interesul pentru filmele clasice. Si pentru ca vorbim de ele, revine inevitabil in discutie „Cinemateca de acasa“, care in acest timp nu s-a abatut de la promisiunea formulata de fiecare data in generic: „mari actori, mari regizori. Prin consecventa cu care respecta criteriile de selectare si difuzare a filmelor (in functie de un actor sau de un regizor), ea continua sa redeschida capitole importante din istoria cinematografului, ceea ce, daca n-ar fi nedrept fata de alte filme si seriale, ar merita o consemnare periodica. Putem face insa o scurta recapitulare inainte de a comenta noutatile programului la zi. Saptamina trecuta, Zorro a incheiat seria filmelor cu Alain Delon, desfasurata aproximativ in paralel cu sectiunea „mari regizori“, unde Luchino Visctonti a oferit uneori prilejul de a impusca doi iepuri, de exemplu cu Ghepardul (in regia lui Visconti si cu Alain Delon intr-un rol principal).

Trebuie amintit si Fahrenheit 451, difuzat tot saptamina trecuta, ecranizare a lui François Truffaut dupa romanul lui Ray Bradbury, avind un subiect cit se poate de actual: o societate in care cartile sint vinate si distruse nu poate sa nu ne trimita cu gindul la sfirsitul de mileniu, cind cartea pierde teren in fata mediilor electronice si a dezinteresului crescind pentru lectura.

Dar sa ne intoarcem la prezent si la numele din titlu. Pentru multi doar un nume exotic, pentru unii autorul unor hituri ca Un tramvai numit dorinta si Splendoare in iarba, pentru altii doar realizatorul unor filme mediocre, Elia Kazan este o personalitate controversata dintr-un motiv care nu tine de domeniul filmului. In 1952, el a recunoscut in fata HUAC (the House Un-American Activities Committee) fosta sa orient