Andra SERBANESCU
Cum se scrie un text
Editura Polirom, Colectia „Collegium. Practic“, Iasi, 2000, 262 p., f.p.
A aparut la Editura Polirom o carte al carei titlu – Cum se scrie un text de Andra Serbanescu – nu cred sa fi lasat indiferent pe cineva. Mai mult, e de presupus ca ea a provocat reactii polare. De ce? Fiindca autoarea problematizeaza cu aplomb tot ce pare, din inertie, din comoditate, din naivitate sau din autocomplezenta, simplu, firesc, natural, normal, de la sine inteles; sau, exact dimpotriva, inefabil, abscons, imposibil de definit si de formalizat. Prin urmare, inutil de predat si mai ales de invatat.
A asimila, cu argumente imbatabile, scrierea unui text celorlalte forme de comportament cultural dirijate de reguli si a o face intr-o carte pentru uzul tuturor este un act de curaj, navigind impotriva curentului si sfidind doua tipuri de prejudecati tenace.
Mai intii, pe cele ale simtului comun, pentru care producerea de texte este echivalenta cu mersul pe jos, iar predarea sa are o legitimitate comparabila cu teoria chibritului. Si pe urma, pe cele ale alesilor condeiului, practicanti ai unor indeletniciri reputat-ezoterice, chipurile ireductibile la abilitati si la norme, a caror revelare sau predare (horribile dictu) ar fi prezumtioasa, de nu profanatoare de-a dreptul.
Acestora din urma, Caragiale – ca sa luam doar un exemplu la indemina – le dadea cu simulata umilinta peste nas, afirmind neted, in corespondenta sau in interviuri, ca a scrie e inainte de orice o meserie: „ca, bunaoara, ciubotaria“. Asta ca sa nu plonjam vertiginos in trecut, descoperind ca latinescul ars traduce pe grecescul tehne si sa descoperim reziduuri ale acestei reconfortante relatii ombilicale in denumirea Scolilor de arte si meserii de pe vremea bunicilor nostri.
A redacta o cerere sau un memoriu, a lua notite, a