- Revista franceza Cahiers du Cinéma apare, in numarul pe octombrie (550/ 2000), intr-o formula noua. Daca tinem cont de faptul ca faimosul mensual va implini, in aprilie 2001, o jumatate de secol de existenta si ca – asa cum spune si editorialul – „luna octombrie este propice revolutiilor“, se poate vorbi intr-adevar despre un moment „Cahiers année zéro“! Mai multe pagini (122 – Cahiers-ul vechi, cu exceptia numerelor speciale, avea 90), mai multe fotografii color, alte fonturi, alte litere, alta punere in pagina... Asta ar fi partea buna. Partea rea este ca noul Cahiers... a ajuns sa semene, datorita acestui look, cu (mult prea) popularul Studio; cea mai sic revista cinefila din lume a renuntat la hirtia mai groasa si la o anumita sobrietate haut de gamme care-o faceau inconfundabila... Caracterul de litera al titlului a ramas neschimbat, dar, in loc sa umple toata partea de sus a copertii in rosu, albastru, alb sau galben (culorile dominante, ale vechiului Cahiers...), el s-a retras la mai putin de jumatate intr-un chenar negru – ca in epoca „militanta“ a revistei (anii ’60-’70). Coperta arata mult mai incarcat – o concesie facuta vizibilitatii si, implicit, comercialului. Structura compozitionala este aceeasi („filmul-eveniment“, „caietul“ critic, cronichetele...) dar si-au facut loc mult mai multe interviuri, un capitol de istorie cinematografica intitulat „Le cinéma retrouvé“ (in numarul de fata: Tod Browning) si – surpriza! –, in ultima sectiune, „Le conseil des 10“: un tabel cu cotatii asupra filmelor de pe ecranele franceze, la care contribuie nu doar cinci redactori ai Cahiers-ului (Emmanuel Burdeau, Marie-Anne Guerin, Thierry Jousse, Olivier Joyard si redactorul-sef Charles Tesson), ci si cinci cronicari invitati de la alte publicatii: Philippe Colin (Elle), Jean-Michel Frodon (Le Monde), Serge Kaganski (Les inrockuptibles), Gérard Lefort (Libération, „Fra