In Romania, curentul nationalist are ca protagonisti Partidul Romania Mare si Alianta Nationala. Dincolo de asemanarile izbitoare din oferta electorala, intre cele doua formatiuni politice exista o deosebire neta; in timp ce PRM isi face tot mai multi adepti, AN, rezultata din fuziunea PUNR - PNR, nu se simte deloc bine.
Fost participant la guvernare intre anii 1992-1996, Partidul Unitatii Nationale Romane si-a pierdut mare parte din "carisma" odata cu plecarea lui Gheorghe Funar din PUNR si intrarea acestuia in Partidul Romania Mare. Totodata, Partidul National Roman, infiintat de Virgil Magureanu, nu a avut si nu are vigoarea necesara pentru a accede de unul singur in Parlament. In acest context, Partidul Romania Mare a reusit sa se intareasca, pentru ca aproape intreg electoratul "nationalist" a trecut in tabara formatiunii lui Corneliu Vadim Tudor. Este si motivul pentru care PRM este creditat, in acest moment, de catre cele mai multe dintre sondajele de opinie, cu scoruri de peste 10%. Peremistii sunt, insa, condamnati sa ramana vesnic in opozitie, caci este greu de crezut ca PDSR sau vreun alt partid ajuns la putere va avea curajul sa guverneze alaturi de "tribun".
Orice doctrina nationalista, oricat de "luminata" s-ar intitula ea, mizeaza intotdeauna cam pe aceleasi elemente. Supradimensionand calitatile populatiei bastinase, nationalismul tinde sa ia, aproape de fiecare data, forme xenofobe si rasiste. In acelasi timp, AN si, mai ales, PRM cultiva discursul foarte dur la adresa adversarilor politici, cu amenintari mai mult sau putin voalate, usor de transpus in practica in cazul preluarii puterii. Intr-o lume sufocata de infractionalitate si incompetenta, mesajul care pune accent pe ordine prinde la alegatorul obisnuit. Unii dintre romani chiar cred ca, in cazul castigarii alegerilor, Partidul Romania Mare s-ar apuca sa faca ordine in tara,
