A apărut de curînd, şi a fost deja lansat la Muzeul Ţăranului Român, albumul Chipuri şi locuri semnat de pictoriţa Eugenia Iftodi. Publicaţie cu totul specială, atît în ceea ce priveşte materialul ilustrativ, cît şi concepţia generală, albumul acesta, a cărui apariţie am anunţat-o anticipat cu o altă ocazie, se sprijină exclusiv pe grafică, mai exact pe desen şi pe acuarelă. Dar şi desenul, şi acuarela sînt prezentate aici cu o funcţie dublă: ele sînt simultan forme artistice şi un anume tip de text, de suport narativ pentru o realitate deja constituită. Reluînd ceea ce am spus deja în avanpremieră, albumul însuşi este o carte de artă, un mod de comunicare cu fenomene concrete şi cu oameni determinaţi, dar şi o descriere spontană a vieţii şi o negaţie vehementă a vremelniciei acesteia. Din Maramureş pînă în Bărăgan şi din Apuseni pînă în inima Moldovei, adică pe toate coordonatele mari ale României, artista călătoreşte şi absoarbe totul; observă, participă, realizează frugal notiţe grafice despre privelişti, deprinderi, evenimente, animale, port (îmbrăcăminte) şi oameni. Voluptatea artistului, a privirii sale însetate de forme, de culori şi de atitudini, coexistă pînă la identificare cu uimirea descoperitorului, cu rigoarea cercetătorului şi cu scrupulul moralistului. În mod natural, fără nici o emfază, dar şi fără nici o crispare, se realizează aici o fuziune profundă între gestul cultural şi lumea reală, între semnul plastic şi reperul obiectiv, între libertatea imaginaţiei şi rigoarea înaltă a vieţii. Discret, la intersecţia simbolicului cu existenţa materială, Eugenia Iftodi se comportă nu numai ca un observator căzut în contemplaţie, ci şi, sau chiar în primul rînd, ca un factor de conciliere, ca o conştiinţă unificatoare în plin exerciţiu al recuperării unei unităţi ameninţate. Pe lîngă acele calităţi specifice ale desenului, pe lîngă virtuţile lui strict