Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diplomatia lasa

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 20 noiembrie 2000 ·

In lipsa reperelor pe care definirea ca stat democratic si europeana ni le-ar propune, atitudinea politica a Romaniei nu poate fi decit ezitanta, fricoasa, ineficienta Romania sufera de un puternic deficit de personalitate politica in relatiile cu exteriorul. Politica noastra externa este timorata, confuza, lipsita de initiativa. Nu ne referim aici, bineinteles, la initiativele cuminti si caldute, de genul propunerii facute Adunarii Generale a ONU de a introduce un regim de cooperare intre Organizatia pentru Cooperare Economica in regiunea Marii Negre (OCEMN) si Organizatia Natiunilor Unite, regim in baza caruia "secretarul general al ONU va purta convorbiri cu secretarul general al OCEMN, pentru promovarea cooperarii si coordonarii celor doua organizatii". Ne referim la actiuni de reprezentare efectiva, directa si eficienta a intereselor cetatenilor romani, reprezentare care, dupa o atenta calculare, sa nu ezite sa isi asume riscuri. Privim diplomatia in sens larg, de politica externa, si incluzind, pe linga MAE, Guvernul, Presedintia si actorii cu mare influenta in domeniu. Trei puncte de pe agenda de politica externa recenta converg in a sustine teza deficitului de personalitate politica a Romaniei. In primul rind este vorba despre campania dusa pe linga Uniunea Europeana pentru eliminarea vizelor pentru cetatenii romani. Se poate spune ca aceasta campanie a fost tema principala de politica externa a anului 2000, negocierile cu UE necapatind nici un fel de expunere publica semnificativa. Putem insa numi si citeva actiuni politice concrete care sa fi adus mai aproape momentul eliminarii vizelor? Daca excludem slalomurile retorice ale ministrului de externe prin capitalele europene, credem ca nu. In interior, s-a vorbit vag despre faptul ca "Romania trebuie sa isi faca temele". Nimeni nu a precizat insa care sint aceste teme in mod concret si nu a raspuns la o intre

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 5 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 10 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Tradiţii şi obiceiuri

News.ro acum 16 minute
Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 11 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 9 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 11 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 10 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°