Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câtă cultură, atâta sinceritate

Publicat in Romania Literara, miercuri 22 noiembrie 2000 ·

Un posibil best-seller

Cunoscuta poetă Nora Iuga a publicat recent un roman, Sexagenara şi tânărul, care trezeşte interesul de la început, prin subiect. Este vorba de iubirea unei femei de şaizeci de ani pentru un bărbat de treizeci şi cinci.

Despre aşa ceva nu s-a mai scris, cel puţin la noi. în romanele lui Petru Dumitriu şi G.Călinescu apar, fugitiv, câteva figuri de doamne vârstnice care au amanţi tineri, însă secvenţele respective ţin de satira de moravuri şi sunt lipsite de profunzime.

Ar putea fi considerat un precedent romanul Adela al lui Garabet Ibrăileanu. Acolo situaţia se prezintă exact invers - bărbatul este vârstnic şi femeia tânără -, dar pot fi sesizate şi unele similitudini: 1. Partenerul în vârstă este cel care povesteşte şi analizează ce simte, în timp ce fiinţa adorată de el tace enigmatic, în raport cu cititorii. 2. Diferenţa de vârstă este considerată de personajul-narator o prăpastie de netrecut. 3. îndrăgostitul vârstnic (în care îl recunoaştem pe autorul cărţii) este o persoană cultivată, capabilă să se explice.

Romanele totuşi nu seamănă între ele, nici la nivelul construcţiei epice şi nici la acela al frazei. Diferă însăşi emoţia esenţială din paginile lor, la criticul literar ieşean de la începutul secolului predominând melancolia senină, iar la germanista din Bucureştiul zilelor noastre - disperarea, dizolvată în cele din urmă în oboseală.

Subiectul ales de Nora Iuga ne provoacă, dându-ne sentimentul încălcării unui tabu (ca subiectul romanului Lolita al lui Nabokov), şi trezeşte în noi acea indiscreţie insaţiabilă pe care ne străduim să o ascundem în viaţa de zi cu zi. Curiozitatea ne este întreţinută pe parcursul lecturii de senzaţionala sinceritate a autoarei, care lasă deoparte orice ipocrizie pentru a-şi relata experienţa. în roman nu apare, bineînţeles, Nora Iuga însăşi, ci o proiecţie a ei,

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum 53 minute
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul este blocat pe ambele fire / Şase trenuri oprite

News.ro acum 37 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este oprit pe ambele fire, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: Potrivit CFR, la ora 20.07, 6 trenuri erau oprite temporar în staţiile adiacente, din cauza defecţiunii locomotivei tre

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 3 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°