Ati amintit de generatia ’80 si de avantajul competitiei intre membrii unei generatii. Din perspectiva crizei literaturii de la noi, pe care ati descris-o, ce se poate spune astazi despre generatia ’80?

Generatia ’80 a traversat si traverseaza aceleasi crize si confuzii ca toata literatura. Exista doua tendinte. Una respinge furios si contestatar generatia ’80, cum fac Cartarescu, Musina et comp. Alta aduce un elogiu tardiv si deja depasit optzecismului. Ceea ce este ciudat este faptul ca generatia a incremenit in propriul sau proiect. Ramine in continuare o generatie de scriitori care, la 50 de ani, sint in continuare etichetati ca fiind tineri. E o nebunie! Pe de alta parte generatia aceasta nu a reusit sa-si recupereze toti membrii. Mai sint inca optzecisti interesanti, care mai au a spune ceva, dar care nici pina acum nu au reusit sa-si publice cartile. De la Paraschivoiu pina la Ene, exista loc de surprize literare optzeciste. Sincer vorbind, ca doctrina, ca ideologie literara, generatia s-a implinit, a devenit fapt de istorie, iar protestul colegilor mai sus amintiti nu face decit sa traduca o dorinta absolut fireasca de a fi ei insisi si de a-si continua pe cont propriu destinul literar.

Pe mine ma ingrijoreaza altceva: disparitia insitutiei debutului. Generatia noastra a aparut ca raspuns la o anume ostilitate politica si literara. De pilda, nu aveai voie sa debutezi daca nu publicasesi anterior o carte! Cercurile acesta vicioase le puteai intilni si in alte domenii: transferul in invatamint, spre exemplu. Nu puteai sa faci un lucru daca nu-l facusesi anterior. Asteptarile erau mai mult decit obositoare: erau necesari trei-patru ani ca sa-ti apara cartea. Dar la toate exista un raspuns – atita vreme cit esti inteligent si refuzi comoditatile sau resemnarea, poti iesi din orice situatie. Generatia ’80 a spart cercul vicios, publicind