În volumul Germanii în Banat, realizat de Grupul de Antropologie Culturală-Istorie Orală al Fundaţiei "A treia Europă", în coordonarea Smarandei Vultur, un neamţ zice următoarele: "în liceu mi-au plăcut foarte mult aparatele de gimnastică. Ce să spun... primul meu sport preferat a fost drumeţia, la şase ani am făcut prima excursie cu părinţii pe jos, din Reşiţa pînă sus pe Semenic, a fost o realizare atunci, la şase ani, aveam şi un rucsac mic, cum scrie la carte". Socotiţi că, la vremea de atunci, cînd pruncul îşi purta rucsacul pe sub cetinile brazilor, în capitală tocmai se petreceau funeraliile reînhumării Căpitanului cerute de conducerea mişcării legionare: pe ceva burniţă se petreceau funeraliile Căpitanului, pe un frig de noiembrie. Iacătă istoria în dublă ipostază: o dată la paradă şi a doua oară ţinîndu-se de mînă cu pruncul acela cu rucsac. Mai zice neamţul următoarele despre vremea aceea: "Am făcut multe excursii, patinaj şi schi, nu există copil din Reşiţa care să nu ştie să schieze. Schiurile le-am făcut noi, dintr-un butoi vechi am scos scînduri, care seamănă atît de bine cu schiurile, alunecau în toate felurile, numai cum voiam nu". Tot atunci, jurnalista anglo-americană de origine ebree, născută în Germania, R.G. Waldeck, povesteşte fojgăiala din Athénée Palace: "Nici italienii nu erau mulţumiţi de nemţi. Erau mulţi oameni de afaceri acum la Bucureşti, cei mai mulţi erau în legătură cu «Prahova», o societate petrolieră care era, pare-se, proprietatea Eddei Ciano. Toţi purtau însemnele partidului, dar erau fascişti lipsiţi de entuziasm şi nu aveau nici o indulgenţă pentru il Duce. (...) Aceşti oameni credeau în victoria germană şi considerau că nu este bine să fii de partea cîştigătorilor ca perdant; dar că totuşi e mai bine decît să nu fi deloc de partea învingătorilor". În timp ce fasciştii italieni din holul hotelului îl judecau acid pe il