In noaptea alegerilor, cind analistii politici inca ne mai bombardau cu sondajele de opinie ale unei catastrofe nationale, priveam la fantomele de pe sticla si nu-mi venea sa cred ceea ce vedeam. Mi se parea ca m-a inchis cineva in interiorul unui cosmar strain, ma frecam la ochi, imi dadeam palme, ma ciupeam de obraz si totul, sondajele, ziaristii, politicienii erau teribili de reali.
N-as fi crezut niciodata ca Ion Iliescu o sa se transforme din presedintele care a chemat minerii in repetate rinduri intr-un campion al democratiei in timp ce PDSR, partidul cripto-comunismului national, a devenit peste noapte aparatorul valorilor europene si continuator al strategiei de integrare euroatlantica. Parca mai ieri alergam pe la Arhitectura, fugarit de scutieri, parca mai ieri domnul presedinte Iliescu multumea batalioanelor conduse de vajnici securisti pentru interventia in forta asupra straturilor de flori din Piata Universitatii; Istoria ne-a jucat cea mai mare festa si impilatorii de ieri au devenit democratii de azi, demagogii de ieri au devenit reformatorii de azi, limbajul de lemn a ajuns discursul social democrat de azi. Lovitura de maestru – Iliescu a ajuns sa fie sustinut de intelectuali, tot asa cum Ceausescu a stiut sa-i atraga pe acestia cu un discurs iscusit tinut din balconul CC-ului in ziua cind tancurile sovietice intrau in Praga.
Dar domnul Iliescu si anti-nationalul Vadim nu au cistigat singuri. Au fost ajutati de presa noastra cotidiana, in care exista citiva mari moguli care au facut averi fabuloase din calomnierea democratiei. Cei care protestau atita cerind reforma au uitat sa se reformeze pe ei insisi, sa aplice intii pe pielea lor punctul 8 al proclamatiei de la Timisoara: sa-i elimine din presa pe toti absolventii de ziaristica ai „colegiului“ Stefan Gheorghiu, pe toti fostii scribi de la Scinteia, Agerpres, Convingeri co
