de la Adesgo la Lycra Pe strada Austrului, nu departe de Foişorul de foc, o doamnă blondă şi cîrlionţată, în vîrstă într-un mod jovial, poate fi văzută la geamul prăvăliei ei. Uneori remaind ciorapi, căci "prăvălia" ei e un atelier de remaiat ciorapi, alteori pur şi simplu uitîndu-se pe geam. De la 9 la 4, oricum, doamna Geta Popa e la serviciu. E singură, acasă s-ar plictisi, mai ales că s-a învăţat aşa de aproape 50 de ani. În 1954, pe vremea lui Gheorghiu-Dej, a venit, la douăzeci şi ceva de ani, pentru prima dată în Bucureşti, la un frate de-al ei. Aici, spune doamna Popa, a avut pe cineva care remaia ciorapi, şi aşa s-a apucat de meseria asta. "Maestra" i-a făcut rost de un pahar şi i-a dat ciorapi; ca să-i arate cum se lucrează, se vizitau reciproc. A învăţat destul de repede, pentru că i-a plăcut meseria, şi avea talent. Şi pentru remaiatul ciorapilor îţi trebuie talent: e un talent aparte, care nu se aseamănă nici cu cel la cusut, nici cu alte feluri de lucru manual. Doamna Popa n-ar coase ceva prin casă, Doamne fereşte. La ciorapi, însă, ar sta oricît. I-a plăcut să stea cîte o zi întreagă pe scaun. A avut răbdare. Şi acum lucrează manual, cu acul şi nu cu maşina de remaiat, deşi cea pe care mi-a arătat-o e americană; şi deşi mai are încă altele 9. La cît de puţine comenzi sînt acum, lucrul cu acul îi umple timpul; altfel, ziua s-ar termina prea repede. Doamna Geta remaiază frumos, respectînd modelul. Numai că ciorapii de acum şi-au schimbat textura şi au cam devenit neremaiabili. E vorba, evident, de Lycra. Ciorapii Lycra sînt mai buni, mai rezistenţi, dar se remaiază foarte greu. De fapt, sînt făcuţi să-i porţi cît te ţin şi apoi să-i arunci. Tot bătrînii Adesgo clasici (căci există şi Adesgo Lycra) sînt salvarea remaiezelor.
Din păcate, odată cu venirea iernii, vor cam dispărea şi aceştia, căci "lumea săracă, se va mulţumi să-i bage, aşa rupţ