Oricît ar părea de straniu, chiar secolul acesta al XX-lea, pe care ne grăbim să-l încheiem, a fost, probabil sau cu siguranţă, cel mai crud şi sîngeros din epoca modernă a omenirii. Nicicînd înainte nu s-a înregistrat tentativa, devenită faptă abominabilă, de a nimici - cu program - popoare întregi. Secolul nostru a avut parte de aceste gravisime omucideri, reprezentate de Holocaust şi de Gulag şi, mai înainte, de uciderea celor peste 100.000 de armeni de către turci. Îmi propun, aici, să mă ocup de Holocaustul european, pentru că el a ţintit să distrugă, pînă la nimicire, un întreg popor, cel evreu. Manifestări antisemite s-au produs de mult în ţările europene, ele fiind surprinse excelent şi erudit de Léon Poliakov în Istoria antisemitismului. Antisemitismul cunoscuse aceste forme în Polonia, Rusia (unde, în 1906, se publică, de către Ohrana ţaristă, acel fals grosolan care este Protocoalele înţelepţilor Sionului, carte ce ţintea să "dovedească" ideea că evreii s-au organizat pentru a conduce şi stăpîni lumea). Mai înainte, în Franţa, avusese loc procesul Dreyfus, acţiune antisemită care a avut darul să împartă efectiv elita politică şi intelectuală a Franţei în două (dreyfusarzi şi antidreyfusarzi), încheiată, totuşi, prin triumful dreptăţii dreyfusarzilor şi achitarea nefericitului căpitan evreu francez acuzat, pe nedrept, de spionaj. Pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, în Viena imperială, se înstăpînise un curent antisemit puternic, reprezentat, cu deosebire, de primarul capitalei habsburgice, Lueger. Fenomenul antisemitismului s-a înregistrat şi în alte părţi ale lumii, România nefiind, nici ea, ocolită de el, ci plătindu-i un greu de tribut prin întreţinerea unui antisemitism latent şi chiar agresiv doctrinar. Dar lucrurile au ajuns la forme aberante în antemişcarea hitleristă. În Mein Kampf, Adolf Hitler aşeza antisemi