Istoric. Pentru a doua oară la Salonic/Thessaloniki. Numele oraşului vine, se pare, de la mătuşa (?) lui Alexandru Macedon. E un oraş, într-adevăr, "feminin" (marea, străzile şerpuitoare), iar pentru mine feminitatea Salonicului - ar trebui spus Salonicăi! - e o "temă" recurentă: în '97, cînd oraşul a fost "capitala culturală a Europei", făceam parte din juriul Premiilor Niki - atribuite filmelor de televiziune care schimbă convingător imaginea Femeii; acum, pentru a 41-a ediţie a Festivalului internaţional de film/vezi Notele, peliculele văzute par să se fi aşezat, în mintea mea, în cercuri concentrice avînd, în mijloc, documentarul lui Agnès Varda Les glaneurs et la glaneuse.
"Glaner"= a recupera, a lua ceea ce alţii lasă în urmă. Cum de nu m-am gîndit pînă acum? E activitatea predilectă a unui critic: oriunde se duce, acesta strînge frînturi de filme, "recuperează" titluri uitate de alţii, îşi aduce-n sacoşă, cvasi-clandestin, cadre, chipuri, emoţii... În filmul ei, Varda merge pe urmele "recuperatorilor" de orice fel (de la legume/fructe la frigidere) făcînd totodată, ea însăşi, muncă de "glaneuse": imaginile pe care le culege, personajele pe care le întîlneşte, filmul pe care - finalmente - îl scoate la iveală, făcut din mici furtişaguri ciné-vérité. Documentarul ei e lejer ca aerul pe care-l respiră şi greu de sociologie. "Bunica nouvelle vague-ului", cum a fost numită - în paranteză fie spus, Varda chiar are o străbunică grecoaică... -, a primit la Salonic un premiu special din mîinile "eroului cinematografului grec" (Theo Angelopoulos); din fericire, ceea ce am văzut, după firitiseala de rigoare, nu a fost vreo peliculă a acestuia (durata medie a unui film de T.A.: 3 ore 1/2), ci încîntătorul film al lui A.V. - un titlu în atenţia Institutului Francez! Totul poate fi "glanat"/recuperat - de pildă, din apatia unui program formatat identic (secţiune