Victoria lui Ion Iliescu in turul doi al alegerilor prezidentiale este poate un motiv de usurare, dar in nici un caz unul de bucurie si de sarbatoare. Electoratul care a votat in turul intii cu Isarescu sau cu Stolojan nu a votat nicidecum pe 10 decembrie pentru Ion Iliescu, ci impotriva extremismului. A fost, cum se spune, un vot „calificat“ – un vot dificil, mult mai dificil decit cel din mai 1990. Mai ales in conditiile in care Ion Iliescu declara cu zece zile inainte de turul doi ca Apelul initiat de GDS nu poate juca decit in defavoarea lui, dat fiind ca electoratul caruia i se adreseaza el nutreste puternice sentimente de ura fata de intelectualii identificati cu o putere nepopulara. Refrenul „Noi muncim, nu gindim“ iesea, din nou, la suprafata. Ion Iliescu s-a scaldat in aceasta campanie electorala, ca si in toti anii tranzitiei, in apele confortabile ale dublului limbaj. In discursul rostit duminica seara, acelasi Iliescu declara ca a inteles mesajul votului din 10 decembrie si ca multumeste celor care, dintr-un motiv sau altul, l-au votat, inclusiv, horribile dictu, „intelectualilor“. Noul presedinte a pomenit de consens si de reconciliere, de colaborare si de abordari pragmatice.

De-a lungul campaniei electorale, Ion Iliescu si partidul sau au pledat pentru incetinirea ritmului privatizarii si pentru revizuirea orientarii catre NATO a Romaniei. Discursul de duminica seara este al unui lider european preocupat de accelerarea reformelor, care constata ca „timpul nu mai este in favoarea noastra“ si care afirma raspicat directiile de viitor ale Romaniei: Uniunea Europeana si NATO. Discursul aminteste de necesitatea mentinerii unei bune colaborari cu FMI si cu alte organisme internationale, de apararea cu orice pret a institutiilor democratice si a statului de drept. Avindu-l ca adversar in al doilea tur pe Corneliu Vadim Tudor, Ion Iliescu poate acum sa-s