Traind prin delegatie, am pierdut sentimentul ca, de fapt, tara in care locuim ne apartine. De aceea sintem dispusi s-o lasam pe mina oricui Sintem prea multi. In Romania nu e loc pentru toti. O parte insemnata dintre noi ramine mereu pe dinafara. Aceasta e drama tranzitiei noastre pe care nici un regim, nici un guvern, nici un partid, nici un politician nu a incercat sau nu a inteles s-o rezolve. In termeni ceva mai pretiosi, o putem numi excluziune. Sociologii ii spun deficit de capital social. Analistii politici cred ca a fost vorba de un vot impotriva democratiei. La ProTV i s-a spus "Tara lui Vadim". Ceea ce urmeaza sa intelegem de-acum inainte e ca democratiei noastre ii lipseste un partid al insinguratilor. Al celor, multi dintre noi, pentru care Romania e o insula. Un loc in care trebuie sa inveti, daca e sa supravietuesti, s-o iei mereu de la capat. La 26 noiembrie nu s-a votat impotriva saraciei, ci impotriva singuratatii. Nu e o figura de stil. Insingurarea, sentimentul difuz dar apasator al dezmostenirii, al derivei existentiale sint mai grave decit foamea. Statisticile si sondajele de opinie sint incapabile sa le surprinda. Pentru Vadim Tudor nu au votat categorii sociodemografice, aceste "caprarii" cu care lucreaza stiintele sociale. Votantii lui Vadim nu au profil sociologic. Ei sint cei care ne spun ca Romania are ceva din caracteristicile unui trib. Si tot ei ne spun ca guvernamintul de pina acum a fost un esec. Obsesia ultimilor unsprezece ani a fost cuvintul reforma. Un guvern bun e un guvern care face reforma. Care reforma urma sa aduca mai multi bani in buzunarele romanilor si mai multa piine pe masa. Si s-a facut reforma. Privatizarea a atins toate formele posibile. De la vinzarea pe bursa pina la trecerea in proprietate privata a asfaltului de pe drumurile publice, a sinelor si a cuprului din instalatiile de semnalizare ale cailor ferate. S-au