Configuratia puterii si a Parlamentului din Romania, rezultata din recentele alegeri, este examinata cu atentie in cancelariile diplomatice ale lumii. Ele sint dispuse sa dea noilor guvernanti sansa de a-si demonstra vointa si capacitatea de a implementa un program eficace de reforme si a asigura o continuitate a cursului pro-occidental al politicii externe romanesti. Acesta este sensul declaratiilor care se fac in diverse capitale si al mesajelor de felicitare pe care noul presedinte le primeste. O citire atenta a acestor declaratii si mesaje evidentiaza o tentativa de a stabili o lista de repere in functie de care performanta noilor guvernanti va fi judecata: aderarea la conceptele occidentale de democratie, demonstrarea unei vointe reale de a efectua reformele economice indispensabile, evidentierea unei coincidente de interese si valori, mentinerea unui climat de armonie interetnica. Combinate cu ceea ce auzim in discutii particulare cu exponenti ai unor puteri straine, formularea unor asemenea repere indica atit persistenta unei anume nesigurante si chiar a unor dubii in privinta inclinatiilor noilor guvernanti, cit si speranta ca ei vor intelege imperativele momentului.

Exista, in mod vadit, un sentiment de usurare ca liderul extremist Vadim Tudor a fost infrint categoric in al doilea tur al alegerilor prezidentiale, dar faptul ca el a fost in masura sa obtina sprijinul unei treimi din votantii de la 10 decembrie ramine un motiv de preocupare. Acest element staruitor nu poate sa nu figureze in analizele lor, atunci cind e vorba de a face o evaluare a Romaniei ca un candidat pentru integrare in Uniunea Europeana sau NATO. Prezenta unui politician ultranationalist si xenofob nu este in sine ceva neobisnuit; asemenea specimene evolueaza la periferia vietii politice din mai toate tarile europene.

Cind acest politician se insinueaza in zona centra