Nicoleta SALCUDEANU:
Sa faci „top ten“-ul ultimului veac de roman romanesc e, constat pe pielea mea, un gest de considerabila aroganta. De o ora si mai bine, adaug si tai de pe lista in draci, ca si cum as fi mamica si taticul lor (2 in 1). E un fel prezumtios de a-mi persecuta subiectivitatea. In fond, nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie. In astfel de incercari, superlativul nu poate fi decit... relativ. Si cum toate ierarhiile se subordoneaza mutatiei valorilor, se misca intruna, in functie de sensibilitatea receptoare, nici ea batuta in cuie, ma uit la biata mea listisoara si am senzatia ca am comis o barbarie, de care n-am putut scapa din cauza telefonului lui Gheorghe Craciun. O fituica necajita, un bun prilej de dare in stamba. Iata: G. Ibraileanu, Adela; H. Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach; Camil Petrescu, Patul lui Procust; Gib Mihaescu, Rusoaica; Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche; St. Banulescu, Cartea de la Metopolis; Radu Petrescu, Matei Iliescu; Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu; Alexandru Vlad, Frigul verii; Gheorghe Craciun, Frumoasa fara corp. Sint zece? Sint.
Si-atunci ce fac cu cartile de „granita“? Ce fac cu Matei Calinescu (Viata si opiniile lui Zacharias Lichter), cu Livius Ciocarlie (Un burgtheater provincial) sau cu Daniel Vighi (Insula de vara)? Hm?
P. S.: De fapt, o astfel de ancheta e o „experienta revelatoare“, ca sa-l urmez pe Virgil Podoaba, chiar doar pe cale sintagmatica. Cred ca nici un participant la ea nu e scutit de remuscari. Topurile literare sint, ca si concursurile „Miss Univers“, profund inchizitoriale. Nu cred ca sta in atributiile unui cronicar „sarac si cinstit“ puterea de a da drumul la ghilotina. Pina la urma, cine stabileste V.I.P.-urile secolului abia trecut? Ne mintim daca ne erijam in profeti intirziati ai literarului m
