In Republica Moldova, Craciunul incepe asta-seara, dupa stil vechi. Iata o deosebire importanta fata de calendarul ortodox de dincoace de Prut, pe care unii o pun pe seama pastrarii influentei Bisericii Ruse din vremea ocupatiei sovietice, iar altii o scot in evidenta ca una din trasaturile specifice ale identitatii moldovene pe care o vor diferita de cea romaneasca. Craciunul ilustreaza o problema pusa in relief si in plan politic cu ceva mai mult de o saptamina in urma, prin reluarea sintagmei celor „doua state romanesti“ in discursul de investitura al noului prim-ministru roman, Adrian Nastase, si prin unele reactii oficiale de la Chisinau. Dl. Nastase a vorbit despre intentia guvernului sau de a „actiona cu dinamism si pragmatism pentru amplificarea relatiilor speciale si privilegiate ale Romaniei cu Republica Moldova, pe baza identitatii de limba, cultura si istorie a celor doua state romanesti“. Pretedintele moldovean, Petru Lucinschi, a obiectat, prin purtatorul sau de cuvint, fata de reluarea sintagmei respective in discursul oficial al Romaniei, interpretind-o ca o revenire la ideea „fratelui mai mare“.

Nu intentionam sa ne implicam in aceasta disputa. Mai curind am vrea sa discutam relatiile dintre cele doua state din unghiuri de vedere practice. Caci este o realitate trista ca retorica Bucurestiului nu prea s-a reflectat in politica dusa fata de statul vecin si atit de indisputabil apropiat sub aspectul limbii si istoriei. De fapt, raporturile bilaterale s-au inrautatit pe parcursul anilor in multe privinte, dar mai ales in domeniul economic si in cel al contactelor interumane. Ultimele statistici asupra comertului exterior publicate la Chisinau dramatizeaza extraordinar contrastul dintre discurs si realitate. In domeniul comertului, Romania in loc sa-si apropie Republica Moldova, si-o indeparteaza; in loc sa ajute ceea ce numeste „al doilea