„La inceput a fost Cuvintul“. Apoi – a urmat Greseala. De traducere, de interpretare, de intelegere. Intr-adevar, textul grec originar al acelui crestin semi-gnostic, cunoscut de posteritate sub numele de „evanghelistul Ioan“, zice, la locul respectiv, „logos“ (En arche en ho logos). Ieronim, interpretul latin al Scripturilor, a tradus eronat, sau cel putin extrem de fortat, prin „verbum“ (deci „cuvint“, „vorba“) un termen care insemna aproape orice avea o legatura cu limbajul articulat, numai „cuvint“ (adica substantiv, verb, adjectiv, interjectie etc. luate izolat) – nu. Similar au procedat si multi alti traducatori ai Evangheliilor, ca de exemplu Luther sau traducatorii romani. Or, „logos“ insemna, in principal:
1) discurs articulat, cu sens, alcatuit, minimum, dintr-un subiect si un predicat; 2) expresie verbala in general, cuvintare, spusa; 3) sens, semnificatie; 4) proces interior al gindirii, rationament; ratiune, logica discursului; 5) ratiune in general, ratiune universala; 6) regula, lege, principiu, temei; 7) raport matematic; 8) proportie; 9) calcul, socoteala, cont; 10) definitie; 11) esenta; 12) compozitie literara in proza; 13) discurs rational si nu mitic etc.; 14) argument, teza, expunere de motive; 15) subiectul discursului.
Dar exact „cuvint“ in sens propriu – adica o parte separata de vorbire, precum numele sau verbul – „logos“ nu vrea sa insemne niciodata! Sa fi fost preasfintul traducator (ca si altii care l-au urmat) un ignorant al limbii eline? Citusi de putin! Ieronim carturarul stia bine ca „logos“ nu se poate traduce prin „verbum“, dar Ieronim teologul avea, cum se spune azi, „o alta agenda“ si aceasta detinea prioritatea. Cred, deci, ca el era influentat de pasajele din primele versete ale Genezei, unde Dumnezeu se pune pe facut lumea strigind in gura mare citeva „cuvinte-cheie“: lumina, intuneric, cer, ape, barbat, feme