Tema I: Laurii
Anul 2000, sfirsit de secol si mileniu, a parut un an fast pentru Intiistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane. Medaliile au curs, prezenta mediatica a capatat dimensiuni de apoteoza. Patriarhul Teoctist a devenit membru de onoare al Academiei Romane. Presedintele Academiei, Eugen Simion, l-a asezat printre ginditorii neamului pe retorul nostru in al carui timbru recunosti usoare semne de alfabetizare. Alt presedinte, al Romaniei, l-a decorat. Asociatia unor medici i-a oferit si ea o diploma. Ministrul Culturii i-a inminat medalia Eminescu, dovada pesemne a spiritului sau cind dirz, cind liric.
De la Elena Ceausescu nu am mai vazut pe nimeni pina acum sa primeasca, intr-o succesiune rapida, atitea onoruri, medalii si diplome cum s-a intimplat anul trecut cu Patriarhul Teoctist. Unde se afla motivatia? Care este mecanismul care face ca atitea institutii sa-si nege conditia, dind un semn de recunoastere cuiva care, dintr-o suta de motive, nu-l merita?
Nu am alta explicatie pentru acest tur de forta al Capului BOR decit excelenta orchestrare a initiativelor Patriarhiei. Iar prin asta, o dovada a coerentei depline a acestei institutii, cum nici o alta nu se poate bucura astazi in Romania. Nici macar Armata si serviciile de informatii nu au putut asigura, dupa revolutie, unitatea de vointa, mijoace si interese de care se bucura la virf Biserica Ortodoxa Romana. Dotata cu o disciplina mai mult decit militara – intrucit Biserica controleaza viata slujitorilor sai si „dincolo de programul de lucru“ –, bucurindu-se de o viziune unitara prin raminerea la un corp doctrinar rudimentar, rar incercat de indoiala unei interpretari inalte –, in sfirsit, solidara prin interese materiale care nu pot fi garantate decit „de sus in jos“, BOR reprezinta un corp cu care greu poate intra in competitie vreo institutie din Romania. Astfel a fost pos
