O noapte in serviciul de ambulanta este cea mai dura lectie despre viata si moarte Un mic spital de urgenta pe roti urca in apartamentul suferintei Ce stim noi, muritorii,... despre moarte? Nimic sau aproape nimic, ceea ce ne si determina sa intimpinam notiunea cu teama, cu groaza ori dispret. Moartea nu-i decit un altfel de tacere. Cei care lupta cu ea, medicii in special, nu renunta sa creada ca moartea nu-i decit o trecere, o alta stare clinica. Intimplarea a facut ca in noaptea de vineri spre simbata, cind reporterii nostri au fost "de garda" alaturi de "urgentistii" de la Serviciul Judetean de Ambulanta, cel mai greu caz intimpinat de doctori sa se termine prin moarte. Puzderia de aparate din camera pacientului a fost transportata, din nou pe Salvare, dupa ceasuri lungi de resuscitare, respiratie artificiala, intubare si test EKG din ora in ora. Sfirsit! Si iata ca... Un reportaj despre moarte nu poate fi decit trist. Vineri. Ora 21.40. Echipele de salvare se intorc la baza. A fost o seara plina. La ceasurile 19.00, telefoanele zbirniiau amenintator. Accidente rutiere. Fetite oparite. Batrini cu accidente vasculare cerebrale. Un inecat. Tura s-a schimbat intre doua "chemari", cum spun cei de la Salvare urgentelor la care se deplaseaza. Doctorul Florin Stefan, seful SAJ, n-a schimbat garda, nici nu s-a intors de la Spitalul "Baltazar"- Bucuresti, unde a dus o fetita accidentata grav. Practic, tura lui s-a incheiat vineri dimineata, iar vineri seara incepe din nou. Garda de noapte. Vine si doctorul Stefan. Pret de o tigara, telefonul tace. Suspect. "Ne-asteapta noapte grea daca tace", spune cineva. Si inca ce grea... Respiratie din palmele asistentei Tacerea se prelungeste suspect. Reporterul din mine intra in panica: "n-o sa prind nimic". Omul din mine se bucura: "da Doamne sa fie bine!" "Chemare, domnule doctor!", anunta dispecerul. Ne imbarcam, cu nenumarate tr