Vladimir Tismăneanu, pe care nu sunt singurul care îl admiră si-l citeste cu cel mai mare interes, mi-a trezit printr-un articol publicat în nr. 38 al revistei 22, ca si cu cel publicat în România literară nr. 40, o veche bănuială că... intelectualii sunt si ei oameni. Primul articol are titlul "Alternativa Preoteasa", cel de-al doilea "Post-comunism si post-fascism". Mult timp am crezut că intelectualii sunt o rasă aparte, eram adică un "elitist", am crezut apoi că este posibilă o "internatională a intelectualilor", altă iluzie chiar aberantă. După ce am citit cartea lui Stephen Koch si nu numai după aceea, mă conving tot mai mult că intelectualii au chiar mai multe păcate decât ar putea avea oamenii care nu sunt si nu se cred intelectuali. Eu credeam că un intelectual nu poate sti ce este ura, invidia, nu suportă prostia agresivă, dictatura, dogmatismul, fascismul, antisemitismul, rasismul de orice fel, dar se pare că asemenea calităti le-ar putea avea doar sfintii ori oameni ca Lev Tolstoi, Gandhi si altii asemenea lor. Dar să revin la "cazul Preoteasa", pentru că "alternativă" înseamnă posibilitatea de a alege două variante, iar Preoteasa a fost una. Extrem de documentat, chiar cu amănunte din viata particulară a personajului, articolul îmi trezeste o serie de nedumeriri. Evident, Preoteasa, ca si Pătrăscanu, apoi Gogu Rădulescu, Miron Constantinescu, Leonte Răutu, Niculescu-Mizil, fără a mai pomeni de oamenii de cultură români care s-au atasat mai mult sau mai putin sincer de "idealurile comunismului", au fost intelectuali. Socialismul nu putea fi instaurat numai cu baioneta ori cu semianalfabeti ca Gheorghiu-Dej (o fi fost el inteligent), Chivu Stoica, Iosif Chisinevski, Nicolae Ceausescu, Petre Borilă s.a. Însusi Marx a fost un intelectual foarte bine informat, dar ce a putut să producă? Cea mai aberantă idee mi se pare o "dictatură a proletariatului", a