Este întrucâtva firesc ca fiecărei antologii care vede lumina tiparului să i se ridice întrebarea oportunităţii, înainte chiar de a i se efectua o analiză propriu-zisă, iar Antologia din anii 1925-1927 datorată lui Ion Pillat şi lui Perpessicius a avut de făcut faţă acestei probe, cu atât mai mult poate cu cât materia ei se înscria în datele momentului. Pentru că, dimpotrivă, trei sferturi de veac mai târziu termenul de actualitate nu se mai impune, o întrebare contrară îşi primeşte răspunsul în prefaţa semnată de Cornelia Pillat, cea mai autorizată purtătoare de cuvânt a mesajului pillatian din viaţa noastră literară. Dânsa propune în locul unei pledoarii, un istoric.
Activitatea de editor, de altfel, a lui Ion Pillat este binecunoscută, ca unul care a editat, în 1912, Flori sacre, de Alexandru Macedonski, în 1916, Plumb al lui G. Bacovia, spre a fi, decenii mai târziu, unul din factorii hotărâtori ai editării operei lirice, în stadiu definitiv, a lui V. Voiculescu, la Fundaţiile Regale. În aceeaşi categorie se înscrie aplecarea de catedră a lui Ion Pillat către activitatea de antologator. Încă din 1918, de pe front, poetul punea la cale, dimpreună cu Al. T. Stamatiad, proiectul unei antologii, pe fondul unor încă şi mai vechi preocupări. Culegerea ar fi trebuit să se numească Poeme alese însoţite de note biografice şi bibliografice şi de traduceri din poeţii simbolişti străini - o avanpremieră la eseurile din Portrete lirice şi Tradiţie şi literatură. De altminteri, reuşitei întâmpinate prin apariţia Antologiei poezilor de azi i-a răspuns făurirea de noi proiecte, o Antologie a poeziei române de la Eminescu până azi (1883-1939), apoi o alta, Antologia poeţilor români din secolul al XX-lea, 1900-1939. Întrucât numai Antologia poeţilor de azi a avut norocul tiparului, ipoteza că, de această dată prezenţa unui coeditor a fost salvatoare capătă contur, pril