Premierul Nastase afirma saptamina trecuta ca integrarea Romaniei in NATO nu va depinde de numirea fostului ofiter de securitate Ristea Priboi la conducerea Comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului de Informatii Externe, ci de considerente mai importante. El are, desigur, dreptate. Romania este luata in considerare ca un candidat serios pentru Alianta Atlantica datorita pozitiei ei strategice, potentialului ei militar, rolului stabilizator pe care l-ar putea juca in Balcani. Acestea sint lucruri esentiale, fara indoiala, dar daca NATO ar lua decizia de admitere numai pe aceste considerente, Romania ar fi deja membru al aliantei. Nu este membru pentru ca mai sint si alte criterii de admitere, cum ar fi, de pilda, credibilitatea tarii ca aliat, masura in care impartaseste valorile occidentale, capacitatea ei economica, militara si politica de a-si indeplini obligatiile de aliat. Cind se va relua, anul viitor, discutia asupra largirii in continuare a NATO, aceste imprejurari vor cintari greu in decizia pe care aliatii occidentali o vor lua daca sa continue extinderea si care anume tari sa fie acceptate. Romania are inca lacune in mai multe privinte si eliminarea lor va cere eforturi si resurse substantiale. Intr-o privinta fundamentala, insa, nu se cer nici resurse si nici eforturi, ci mai curind bun-simt. Ma refer la un comportament care sa inspire incredere Occidentului, sa-l convinga ca Romania poate fi un aliat fidel si de nadejde, ca este alaturi de aliatii apuseni in toate imprejurarile. Chiar de ar fi perfecta in toate celelalte domenii, Romania nu va fi acceptata in NATO daca aliatii nu vor avea certitudinea ca se pot increde deplin in ea.
Aici isi face intrarea in scena cazul Priboi, ca, de altfel, si excursia unor parlamentari romani la Bagdad. Proaspat alesul presedinte al Comisiei pentru controlul SIE a fost, inainte de decembrie 1989,