Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii si studentii vor intona imnul national

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 23 februarie 2001 ·

•Proiectul de lege initiat de Adrian Paunescu este privit cu scepticism si ironie de mediile din invatamant

Senatorul PDSR, Adrian Paunescu, a propus Biroului Permanent al Senatului o lege prin care sa se elimine "repetarea ultimelor doua versuri din strofele imnului national al Romaniei", procedeu care, in opinia senatorului Paunescu, este "adesea neadecvat naturii si solemnitatii momentului in care imnul este intonat". De asemenea, proiectul de lege mai prevede ca imnul national sa se intoneze obligatoriu la inceputul programului zilnic in scolile primare, gimnaziale si liceale si la inceputul saptamanii in invatamantul superior. Profesorii preuniversitari, universitari si studentii nu au fost foarte incantati de aceasta idee, cei mai multi aducandu-si aminte de vremurile cand in scoli se canta in fiecare zi "Trei Culori". Ba mai mult, unii profesori au comentat cu ironie aceasta initiativa a senatorului Paunescu. "Poate ar trebui sa facem si gimnastica de inviorare inainte de intonarea imnului si inceperea orelor. Ca sa fie tot tacamul, ca pe vremuri". Unele cadre didactice considera insa ca ideea nu este chiar asa de rea. "Poate, cel mai bine ar fi ca imnul national sa se intoneze la momente solemne. In general e bine sa cultivam sentimentul national. Insa, trebuie gasite forme moderne, subtile, elegante de mentinere a sentimentului national", a spus Liviu Burlec, inspector scolar general adjunct.

"Nu vreau sa comentez", a spus Seryl Talpalaru, directorul Colegiului "Emil Racovita" Iasi.

Daca lumea preuniversitara este refractara la aceasta idee, nici cea universitara nu este foarte incantata. "In orice caz xCantarea Romanieix redivivus, nu strica", a spus profesor universitar doctor Dumitru Oprea, rectorul Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi. "In primul rand ar trebui sa vina toti studentii la cursuri ca sa aiba cine canta imnul nat

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 24 minute
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum o ora
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 5 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum 51 minute
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

AI-ul, noua goană după aur: SoftBank este pregătită să aloce aproape 9 miliarde de dolari pe an pentru investiţii în inteligenţa artificială

Mediafax acum 26 minute
Fondatorul Masayoshi Son a fost foarte vocal cu privire la credinţa sa în inteligenţa artificială şi la necesitatea de a remodela compania în goana după tranzacţii care pot sprijini bijuteria coroanei grupului, Arm, un proiectant de cipuri cu sediul

Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, de două ori câştigător al PGA Tour, a murit la 30 de ani

Mediafax acum 2 ore
Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, dublu câştigător al PGA Tour, a murit la vârsta de 30 de ani. Jucătorul se retrăsese vineri de la un eveniment din cauza unei afecţiuni medicale, scrie BBC.

Salvamont: 33 de persoane salvate în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore/ Unsprezece dintre acestea au fost predate ambulanţelor, o alta fiind preluată de elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Un număr de 33 de persoane au fost salvate de echipele Salvamont România în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 11 au fost predate ambulanţelor SAJ sau SMURD pentru a fi transportate la spital, o alta fiind preluată de un eli

Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”

Adevarul acum 2 ore
Legendarul dinamovist Cornel Dinu s-a retras în ultima vreme și a dispărut atât de pe micile ecrane, cât și din ziare, unde făcea furori cu declarațiile sale acide. Fostul său colaborator, Cristi Borcea, a povestit drama prin care trece fostul mare

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 4 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Medic toxicolog: Copii drogaţi cu substanţe psihoactive după ce iau medicamente prescrise celor cu probleme psihiatrice sau obţinute de pe piaţa neagră/ Acestea, în doze mai mari sau combinate cu alcool dau simptome pentru care aceşti pacienţi le consumă

News.ro acum 3 ore
Dr. Viorela Niţescu, medic primar pediatru, toxicolog şi şeful Secţiei de toxicologie de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, afirmă că, în ultima vreme, medicii de la această unitate sanitară se confruntă cu mai multe cazuri ale unor co

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

23°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°