Despre disidentii regimului comunist am tot fost indemnati sa credem ca nici nu au existat: atitudinile lor publice, cel mai adesea aduse la cunostinta romanilor prin Europa Libera, curajul lor civic, persecutiile la care au fost supusi de regim, rolul lor in sensibilizarea strainatatii fata de faradelegile dictaturii ceausiste au fost fie minimalizate, fie persiflate ori de-a dreptul negate de-a lungul ultimilor 11 ani, de fostii comunisti si de fostii securisti reveniti in forta in pozitii de influenta si putere. Relativ putini la numar, rasfirati prin spectrul politic post-comunist, angajati uneori in dispute si rivalitati personale, fostii disidenti nu au fost in stare sa creeze coloana vertebrala a unei societati civile. Astazi, asistam la izbucniri minioase, acuzatii aberante si replici demolatoare. Chiar saptamina trecuta, proeminentul adversar al regimului comunist, Gabriel Andreescu, cunoscut inainte de decembrie ’89 pentru admirabilele sale analize critice facute publice la televiziunea franceza si in alte medii occidentale, a lansat o penibila diatriba contra nu mai putin vestitului disident si dinstins intelectual Andrei Plesu, invinuindu-l din senin de „banuite“ legaturi cu Securitatea. Aceasta iesire intolerabila ii aducea lui Gabriel Andreescu excluderea din Grupul de Dialog Social, la intemeierea caruia a contribuit activ indata dupa revolutie. Indignarea membrilor acestei organizatii de elita este de inteles, desi excluderile sint o metoda de penalizare mai curind improprie pentru un grup a carui ratiune de a fi este dialogul.

Acest spectacol surprinzator si suparator pune in evidenta contrastul izbitor dintre dezbinarea multora din cei care au luptat contra regimului comunist, pe de o parte, si impetuoasa revenire a fostilor lor adversari sau chiar tortionari in viata publica, pe de alta parte. Stim oare citi fosti ofiteri de Securitate