Henri ZALIS, Silviu BADIA
Scriitori romani peregrini – traiectorii literare in timp si spatiu
Editura Universal Dalsi, Bucuresti, 2000, 332 p., f.p.
Cartea de fata – o sinteza de utilitate didactica dezvoltind o lucrare din 1973, Scriitori pelerini – este conceputa ca o crestomatie a literaturii de calatorie produse de scriitorii romani, de la spatarul Nicolae Milescu pina in zilele noastre. Au fost selectati 19 scriitori, considerati reprezentativi pentru istoria genului si periodizati dupa cum urmeaza: I. Virsta eroica: Nicolae Milescu, Dinicu Golescu, Grigore Alexandrescu, Ion Codru-Dragusanu, Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Filimon, Vasile Alecsandri; II. Valorile maturizarii: Alexandru Odobescu, Alexandru Vlahuta, Calistrat Hogas, Nicolae Iorga; III. Contributii moderne: Mihail Sadoveanu, Mihail Ralea, Tudor Vianu, G. Calinescu; IV. Priviri actuale: Mircea Eliade, A.E. Baconski, Geo Bogza, Mircea Malita. Volumul se deschide cu un „profil“ (o precizare a intentiilor autorilor si a criteriilor de selectie), urmat de o „privire retrospectiva“ asupra evolutiei genului memorialelor de calatorie ale scriitorilor, si se incheie printr-o nu tocmai fericita postfata intitulata Popas, din care citam citeva fragmente „edificatoare“: „Roua din Descriptio Moldaviae scalda mirificele plaiuri de linga Siret intr-o baie nascatoare de forta si insufleteste glia cu seva fara de moarte a roadelor. [...]
Ramine de spus ca in cimpul atitor mutatii oferite de primenirile de pe glob, detasamentul scriitorilor amatori de popasuri intre un drum si altul alcatuieste in literatura noastra actuala un peisaj dinamic, indisolubil legat de tranzitia spre democratie“. Stilul tortuos – deceptionant la un elev si exeget al lui Tudor Vianu –, amestec de verbiaj gongoric si limbaj cliseizat amintind, suparator, discursul unei anumite epoci revolute, sufoca, li