Poantă mai veche: merge broasca ţestoasă prin deşert, merge, merge şi deodată primeşte un pumn în cap. Se retrage cît de repede poate în carapace şi aşteaptă. Încet-încet, scoate capul, priveşte suspicioasă împrejur şi mai face cîţiva paşi. Alt pumn în cap. Alţi paşi, alţi pumni în cap. Aşa a luat broasca ţestoasă bătaie din senin. În ultima vreme am prilejul să urmăresc presa cu o mai mare atenţie. Pe măsură ce parcurg mai multe pagini capăt impresia că, la celelalte clişee, s-ar putea adăuga: "România e ţara unde lucrurile se întîmplă din senin". Revoluţia, liberalizarea preţurilor, inundaţiile, minerii, toate au venit din senin... Doi prieteni beau împreună, unul ia o bîtă şi-l loveşte pe celălalt în cap. Pe Siret au început să plutească peşti morţi. Patapievici abia dacă-i mai răspunde la salut lui Paleologu. Un preot a traversat Dunărea, mergînd pe apă, a ajuns la o crîşmă, a cumpărat o sticlă de apă minerală şi a dispărut... Însă acuzaţiile aduse de Gabriel Andreescu lui Andrei Pleşu par cel mai "din senin" lucru pe care l-am citit recent. Nu vreau să reiau întreaga poveste. Spun doar că m-a şocat seninătatea cu care Andreescu s-a aruncat în gol.

Lăsînd deoparte consecinţele grave asupra imaginii lui Pleşu - pînă la urmă se va găsi cineva care să întrebe: "Dar, dacă Andreescu are dreptate?!" -, nu e greu de închipuit cîţi prieteni va mai avea Gabriel Andreescu de acum înainte. Din moment ce s-au adunat atîtea semnături împotriva domniei-sale, s-ar putea ca izolarea pe care o va suporta de aici înainte să fie mai cruntă decît cea din închisorile comuniste. Se pot detaşa intelectualii români, cu seninătate, de unul dintre cei mai curajoşi disidenţi ai anilor '80? Dacă da, pe mine unul şi asta mă intrigă. Tot în presă am citit un fragment din lucrarea lui Nicolae Balotă, Abisul luminat, închinată detenţiei din închisorile comuniste. Există în tonul auto