Delicateţi Dragă Dilema

Trebuie să îţi mărturisesc un lucru foarte delicat: îmi placi. Eşti o revistă deşteaptă, mai deşteaptă decît românul din cîntecul de fiecare seară. Şi simplul fapt că a fost nevoie de un asemenea cîntec spune ceva despre firea noastră. Românul e fatalist, eu sînt româncă, deci o concluzie se impune de la sine. Cele scrise puţin mai sus nu sînt chiar lipsite de orice legătură cu tema pe care ai ales-o în ultimul număr. Problema succesului la români (nu neapărat în domeniul artelor) m-a preocupat şi pe mine. Am predat, chiar de curînd, un studiu care sper să îmi apară la vară în Revista română de sociologie. Spun că am speranţe pentru la vară fiindcă aceasta este viteza publicaţiilor Academiei Române. Şi iată încă o mărturisire - Doamne, sînt pe cale să nu mă recunosc! - la început şi la început, cînd am devenit eu conştientă de toate cele (sau măcar de o parte din ele), m-am molipsit de morbul literaturii. Şi-am scris de toate pînă am ajuns la poezie. La poezie am ajuns greu, pe la vreo douăzeci de ani. Pînă atunci, nu mă interesase în mod special. Colegilor şi părinţilor nu le-au plăcut poeziile mele pentru că erau, în opinia lor, "prea triste". Publicul larg, am observat eu ceva mai tîrziu, priveşte activitatea artistică drept o activitate de loisir. În consecinţă, ei cred că arta trebuie să îi distreze, nu să le pună probleme, nu să îi îndemne la reflecţie. Artistul este un fel de substitut al măscăriciului de la curtea regală, un om prin excelenţă ludic şi niciodată lucid. Drama artistului, în percepţia populară, nu trece dincolo de nivelul: "show must go on!". Nu este cazul să aprofundez acum chestiunea. De fapt, eu aş fi vrut să vă rog frumos pe dumneavoastră, cei din redacţie, să îmi trimiteţi adresa unei reviste electronice, revista aceea de pe Internet, numită Respiro. Anda MOCULESCU

N. red.: Adresa este: www.revist