La cinci săptămîni după instalare, Bush cel tînăr este din ce în ce mai preşedinte. Nu este foarte important dacă aprecierile se datorează unei anume aure a Biroului Oval (puterea transformă alama în aur) sau meritului echipei de consilieri primite de la tatăl lui: primele sale mişcări politice - proiectele pentru reforma fiscală şi cea a învăţămîntului, vizita în Mexic, reorientarea politicii din Orientul Mijlociu - au arătat un om decis să-şi realizeze programul electoral, ştiind să obţină sprijinul necesar după o victorie discutabilă. Scandalurile de adio ale fostului preşedinte Bill Clinton - bagaje prea încărcate cu lucruri care nu-i aparţin de drept, amnistii anunţate în ultima clipă, după cadouri substanţiale de la beneficiari - nu fac decît să pună în evidenţă seriozitatea şi stilul lui Bush jr., politician devotat valorilor tradiţionale, valori respectate chiar şi de cei care le încalcă. Cu o majoritate fragilă în Congres, Bush jr. este foarte prudent în stimularea prietenilor şi se fereşte să le dea argumente adversarilor, iar aceste categorii nu pot fi reduse la apartenenţa de partid. John McCain, fostul "candidat la candidatura" republicană, rivalul lui Bush din alegerile primare, este mult mai ostil preşedintelui ales decît John Lieberman, fostul candidat la vicepreşedinţie din echipa Gore, iar specialiştii în protocol observă diferenţa de tratament. După antagonismele create de numirea unor conservatori ireductibili în posturi cheie ale administraţiei, proaspătul preşedinte a început un complicat balet, combinînd confruntarea cu reconcilierea. În prezenţa semnelor recesiunii economice, administraţia Bush trebuie să se mişte rapid pentru a para efectele într-o ţară bolnavă de optimism de peste un deceniu. Atu important: Alan Greenspan, şeful Trezoreriei, beneficiar al unei încrederi aproape mistice din partea acelor americani care înţeleg mişca