Ancheta Observatorului cultural asupra romanului romanesc, realizata in momentul simbolic al trecerii de la un secol la altul, e o initiativa de rasunet, cu ecouri care, in mod sigur, vor reverbera peste ani. In saracia absoluta de informatii credibile si impartiale privind evolutia preferintelor si schimbarile survenite in „canonul“ contemporan – fiindca la noi sondajele de opinie se ocupa de o mie si una de probleme, numai de carte si literatura nu – rezultatele obtinute constituie un material de referinta extrem de pretios. Daca n-ar fi decit pentru motivul ca vom avea de-aci inainte putinta de a aseza aprinsele noastre discutii asupra bulversarilor canonice pe o baza mai putin impresionista. Avem cu totii sentimentul ca in urma marilor rasturnari produse in 1989 si a ritmului rapid de intrare in arena a noilor generatii au avut loc schimbari importante de evaluare a autorilor si operelor, dar, ca sa-l parafrazez pe Northrope Frye, ignoram care e „cota“ actuala a „actiunilor“ Morometii sau Matei Iliescu sau Racul la bursa valorilor literare. Ancheta Observatorului ne permite s-o aflam.
Avem a face cu o ancheta credibila?
Prima problema care se pune e de a sti daca experimentul Observatorului ofera garantii de validitate. Voi trece rapid in revista citeva argumente care indreptatesc un raspuns pozitiv.
Mai intii, e de observat ca repodentii constituie o masa omogena, sub raport profesional; experti in literatura, ei apartin cu toti acelei categorii de specialisti care, in diviziunea sociala a muncii intelectuale, au sarcina de a comenta, a clasifica si a ierarhiza productia literara; sint deci chemati sa se pronunte tocmai cei carora li se atribuie aceasta competenta. Reiese ca evantaiul preferintelor nu are, in principiu, un coeficient aleatoriu de dispersie, cum s-ar fi intimplat daca masa celor chestionati ar fi fost eterogena (cu