Daniel CORBU

Generatia poetica ’80. Portrete critice

Editura Junimea, Iasi, 2000, 118 p., f.p.

Despre generatia poetica optzecista au fost scrise deja teze de doctorat, tratate in folio si in quarto, au aparut antologii si chiar reviste care o promoveaza, autorii au patruns in manualele alternative, iar unii dintre ei ocupa functii importante in establishment-ul cultural. Citind cartea lui Daniel Corbu, Generatia poetica ’80. Portrete critice, iti vine sa te intrebi a qui bon sa apara inca o asemenea sinteza. De pe coperta, un text ne asigura ca autorul, surprins intr-o fotografie impozanta, crede cu tarie in destinul generatiei cu pricina: „Consideram afirmarea si impunerea generatiei poetice ’80 drept cel mai spectaculos fenomen din literatura noastra de dupa razboi. Cercetatorii de mai tirziu vor proba, fara doar si poate, uimirea ca, intr-o perioada potrivnica, imbicsita de ideologie dictatorial comunista, impunerea acestei pleiade bulversante a fost posibila. Ea a adus cu sine doua concepte ce au provocat lungi, controversate, derutante discutii (textualismul si postmodernismul) si a declarat sfirsitul modernitatii“. Uimirea cititorului incepe abia cind deschide cartea. Exista cel putin doua maniere de a scrie o istorie a generatiei optzeci. Prima incepe prin a stabili un tablou sinoptic al tuturor poetilor, in buna traditie a istoriilor literare ale lui Lovinescu sau Calinescu. Cel de-al doilea mod de a scrie o istorie a generatiei ’80 este cel al lui Mircea Cartarescu, unul dintre liderii grupului, cel care afirma chiar ca desantul lor si-a inceput de multa vreme procesul de desfacere in autori individuali. Daniel Corbu are drept posibile modele Istoria tragica &grotesca a intunecatului deceniu literar noua a regretatului Radu G. Teposu, prefata antologiei lui Alexandru Musina sau pe cea din urma sosita in clubul acesta, clujeanca Miha