Matei VISNIEC (n. 1950, la Radauti, studii de filozofie la Bucuresti, pleaca din tara in 1987, dupa ce debuteaza in poezie si obtine diferite premii. In prezent, jurnalist la Radio France, cu o ampla cariera internationala si romaneasca). Dramaturgia celui mai important reprezentant al postabsurdului, Matei Visniec sau „asul din mineca“ al teatrului romanesc, cum il numea de curind un critic, e creata in mare parte de simptomul cultural al recuperarii. Spectacologia sa in Romania incepe dupa ’90, desi piesele au fost scrise acum 20 de ani. Cu toate acestea regasim in nuce la Visniec teme si motive, obsesii recurente ale multor dramaturgi romani din generatia mai tinara.

Abia acum s-ar putea vorbi despre incheierea perioadei optzeciste (marcata, cred, de Femeia ca un cimp de lupta sau Despre sexul femeii – cimp de lupta in razboiul din Bosnia) a lui Matei Visniec, caracterizata de o apetenta aproape exclusiva catre reluarea si ramificarea experimentului in scriitura de teatru, inclusiv la nivelul limbajului. tara lui Gufi seamana, asa cum remarca si Valentin Silvestru, cu basmele-parabola ale lui Evgheni Svart, autor foarte gustat intr-o anumita perioada de teatrul romanesc. Jocul-fabula, condus de ludicul situational si de inventia lingvistica plina de verva, aminteste de Cristian Morgenstern sau de sparga Ninei Cassian, desi, probabil, daca s-ar revendica dintr-un model anume, acesta ar fi Nichita Stanescu (in sensul de punct originar, epuizat si depasit). Subiectul e simplu, o parabola parodica: Gufi (nume care revine in piesele lui, desi nu atit de des ca Bruno si Grubi) e imparat in tara orbilor si vrea sa-si marite fata, pe Iola. Lulu, bufonul, e chior si ii amuza pe toti descriind realitatea care pe ei ii depaseste. Bobderoua e „vazatorul“ care apare precum „Sburatorul“ si o invata pe Iola sa vada, le induce apoi si celorlalti simtul neexersat, dar nu pie