NATO se comporta normal fata de Serbia post-Milosevici, dovedind ca nu a anatemizat intregul popor sirb, ci doar un numar bine definit de oameni si niste practici inumane ale statului sirb. Criza macedoneana s-a dovedit motiv de mari satisfactii intelectuale si usurari umorale pentru un numar important de romani care avusesera ocazia sa isi exprime, in spatiul public sau in administratie, dezacordul fata de interventia NATO in Kosovo din martie-iunie 1999. "Am avut dreptate", spun, intr-un fel sau altul, Razvan Theodorescu, Ion Cristoiu, Marius Tuca, Adrian Paunescu, ziaristii de la "Adevarul" sau de la "Jurnalul National". NATO nu a rezolvat nimic cu interventia sa in Iugoslavia, nu a facut decit sa amine un conflict care, iata, s-a redeschis, albanezii au fost manipulati, nu au facut decit sa cada prada obisnuitei conspiratii balcanice. Desigur, nu toti cei enumerati spun acelasi lucru: pentru academicianul Theodorescu nuantele sint mult mai fine decit pentru Adrian Paunescu, care, bineinteles, nu are, aici si in general, prea multe nedumeriri. Fara a pretinde ca acesta reprezinta sau reproduce fidel crezurile celor de mai sus, vom face referire la o tableta din "Adevarul" de joi, 29 martie, semnata Romulus Caplescu, a carei argumentatie o consideram totusi relevanta pentru modul in care se fac, cel mai adesea, judecatile in privinta interventiei NATO in Iugoslavia si a principiilor care au stat la baza acesteia. "Cu doi ani in urma, sirbii erau considerati sursa tuturor relelor de pe lume, si in primul rind din Balcani, aplicindu-li-se apasat eticheta de «teroristi» si fiind invinuiti de genocid impotriva populatiei albaneze din Kosovo". Acum insa, "asistam la o stupefianta rasturnare de situatie (...). Poate cea mai uluitoare este schimbarea de pozitie a fostului secretar general al NATO, Javier Solana, care in urma cu doi ani, luindu-i in brate pe albanezi si UC