Ultima dată cît a sclipit iarăşi cometa lîngă Lună s-a întîmplat cu opt sute şi ceva de ani înainte de naşterea lui Cristos, nici nu era imperiul roman, era un prunc în faşă, un nimic, nu se născuseră nici Homer, nici Hesiod, nici Plutarh, nu mai vorbesc de Iuda Iscarioteanul sau Dante sau Shakespeare, nimeni din toţi aceştia nu erau atunci cînd a apărut ea, în vremea Bibliei, a regatului de mijloc din Egipt, dacă aşa o fi, nu ştiu că n-am verificat, în fond toată lumea omenească, toată înţelepciunea ei de la Socrate la Heidegger s-a petrecut între cele două apariţii sclipitor modeste ale cometei pe care nici că o bagă cineva în seamă, nimeni nu se sinchiseşte de prezenţa ei peste coamele din ţiglă ale grădiniţei cu program prelungit. Toate lucrurile veşnice, sau oricum cele care trăiesc mult mai mult decît ne este dat nouă, sînt un nimic, un zero mut, cutare piatră din drum e moartă, a fost şi pe vremea lui Hitler, şi în cea a lui Darius al perşilor, şi ce i s-a putut întîmpla în toată vremea asta, extrem de puţine lucruri, s-a desprins de undeva dintr-o stîncă sau o fi fost adusă de acolo de oameni ca să stea în pavajul străzii, să o strivească roţile maşinilor, să o biciuie frigul matinal de martie cu bălţile îngheţate, cîntă nişte păsărele prin pomi şi este frig, clipeşte cometa Hop sau Bop după trei mii de ani din nou, asta e să fii mort, un nimic răbdător, lipsit de importanţă care rezistă, eşti piatră din pavaj şi te pişă un cîine pe stradă numai că tu, piatră fiind, ai fost martoră la mai multe veniri ale cometei, în jurul tău viaţa se agită, viaţa se clatină, viaţa face tot felul de lucruri importante, viaţa meditează la soarta tuturor, viaţa se împerechează, înainte de asta oftează în iubiri, merge înainte, gata-gata să piară şi nu piere, se încăpăţînează să fie cu toate că nu te poţi opri să te gîndeşti dacă este chiar aşa, au existat toate şi nu poţi