Romulus BUCUR:
1. Daca ar fi sa fiu malitios, as raspunde cu o intrebare: „Care activitate?“. Eventual: „Din ultimii citi ani?“
Daca ar fi sa iau in considerare relatiile cu anumiti scriitori, membri ai Uniunii, eventual anumite activitati punctuale – sa zicem, cenaclul repus in functiune de vreo doua luni la Arad, de catre Vasile Dan, sub egida filialei locale a Uniunii – atunci se pot spune si lucruri bune.
Boala (una din ele) de care pare a suferi Uniunea e inertia. Adica nu vad nici o schimbare fundamentala, dupa ’89, in afara, eventual, a dificultatilor materiale care ii diminueaza „actiunile“ (folosirea termenului nu e inocenta), organizate, oricum, dupa observatiile corecte ale lui Liviu Ioan Stoiciu, pentru doua categorii de scriitori, unii privilegiati si unii „de rind“. Putem vorbi, apoi, de o criza de identitate. Ce este – si ce ar trebui sa fie – un organism reprezentativ al scriitorilor romani? Si nu pot afirma ca am vazut altceva decit lupte pentru putere intre tot soiul de coterii, boema iresponsabila si, de dragul corectitudinii, un mic numar de scriitori care continua sa-si vada de treaba, adica sa scrie. Restul e literatura.
2. Atita vreme cit ea nu s-a hotarit ce sa fie, nu vad ce rost are sa-mi dau eu cu parerea asupra acestei probleme. Un manager, daca e vorba de o organizatie ce-si propune sa apere interesele economice ale scriitorilor si sa gestioneze cit a mai ramas din patrimoniu. O persoana a carei imagine sa aduca un anumit capital simbolic, daca avem in vedere o organizatie reprezentativa pentru cel mai inalt nivel al profesiunii de scriitor (idee parca, totusi, contrazisa de avalansa de primiri de autori de care n-a auzit nimeni in afara familiei, a vecinilor si a doi-trei prieteni cu suficienta influenta ca sa puna o vorba buna unde trebuie…). Cineva cu idei, initiative, spirit organizatoric (Cum? N-avem noi asa c
