Pascal BRUCKNER
Euforia perpetua. Eseu despre datoria de a fi fericit
Traducere din limba franceza de Cristina si Costin Popescu, Editura Trei, Colectia „Ideea europeana“, Bucuresti, 2000, 198 p., f.p.
Dupa carti precum Luni de fiere si Noua dezordine amoroasa (cea din urma scrisa in colaborare cu Alain Finkielkraut), lucrari datatoare de seama in ceea ce priveste imensa lui disponibilitate histrionica, iata ca Pascal Bruckner recidiveaza in a ne surprinde o data in plus. Obisnuiti fiind cu tenta violent-erotica a incercarilor sale, cu radicalitatea unor proiecte estetice si cognitive intemeiate pe un imaginar sexual debordant si polemic, ne vine greu sa acceptam imaginea unui Bruckner moralist, asezat, demonstrativ si pedagog. Sa nu ne facem insa iluzii: Euforia perpetua nu este un tratat despre virtuti, nu este un cod al comportamentului etic normat. Dimpotriva, subtitlul Eseu despre datoria de a fi fericit si abordarea propusa de autor ar trebui sa ne puna in garda, semn ca Pascal Bruckner nu a renuntat deloc, in ciuda trecerii anilor, la o pozitie de fronda perpetua fata de toate tentatiile care l-ar putea clasiciza.
Care ar fi insa miza si provocarea cartii de fata? Dupa cum inspirat o spune insusi autorul, interesul sau se concentreaza asupra istoriei „[...] vointei de fericire ca pasiune proprie Occidentului incepind cu revolutiile franceza si americana“ (p. 9). Cu alte cuvinte, eseistul francez ne propune o privire critic-ironica asupra proiectului de fericire specific modernitatii apusene. Un asemenea proiect nu ia nastere fara dureri, fara interioare suferinte care se manifesta sub forma de paradoxe. In optica autorului, trei ar fi principalele paradoxe raspunzatoare de posibila neimplinire a acestui vis modernist: intii, imprecizia si caracterul abstract al modelului de fericire, trasaturi care impiedica o autentica tr