– Draga Dana, am urmarit amindoi aseara (marti 10 aprilie) decernarea premiilor David di Donatello – „Oscarurile“ italiene. Cum tu cunosti mai bine „locatiile“, ca „romana vera“, poate ne spui unde anume s-a desfasurat ceremonia.
– La Foro Italico din Roma, care e un complex sportiv unde au loc de obicei campionatele italiene de tenis.
– Care e istoria acestui David di Donatello – de cind exista el?
– A fost infiintat in 1955 de decanul criticilor de cinema din Italia, Gian Luigi Rondi, fostul director al Festivalului de la Venetia. Statueta, care reproduce faimoasa statuie a lui Donatello, este acoperita cu foita de aur si a fost creata de casa de bijuterii Bulgari.
– Te-a emotionat ceva la actuala editie?
– Da, m-au emotionat, fireste, omagiile aduse celor doi mari Vittorio ai cinematografului italian: De Sica (la o suta de ani de la nastere: statueta a fost primita de fiul sau, compozitorul Manuel De Sica) si Gassman (care a murit in intervalul dintre ultimele doua editii).
– Cum ti s-au parut premiile?
– In linii mari, mi s-au parut juste, chiar daca am citeva retineri legate de filmul L’ultimo bacio (Ultimul sarut) de Gabriele Muccino, care a avut mare succes la public, dar care, cred eu, nu merita premiul de regie. Mai ales ca in competitie erau alte doua filme mult mai bune: La stanza del figlio (Camera fiului) de Nanni Moretti si I cento passi (Cei 100 de pasi) de Marco Tullio Giordana, doi regizori cu adevarat importanti pentru cinematograful italian. Cum a spus si prezentatorul, Piero Chiambretti, anul trecut filmul italian a „batut“ la incasari, „ca un David, Goliatul american“ – el s-a exprimat foarte plastic, citez: „Cinematograful italian nu mai e in scutece“. De fapt, in 2000, incasarile au crescut cu 85% fata de anul precedent, ceea ce e imens!
– Ca
