Deja de ceva vreme cunoscut ca prozator (Tache de catifea, Tobit, Manualul întîmplărilor, Sara), declarîndu-se a fi fost odată, demult, şi poet, de curînd Ştefan Agopian şi-a lăsat descoperită şi faţa de dramaturg - într-o culegere publicată anul trecut de Cartea Românească.
E vorba despre trei piese de teatru: Revoluţia pe eşafod, Drumul şi Manualul întîmplărilor, ultima fiind o adaptare pentru scenă a povestirilor din volumul omonim; în toate la un loc şi-n fiecare-n parte, protagonistă continuă să fie istoria (în dimensiunea sa de ISTORIE lipsită de majuscule), fie ea a lui Ioan Geograful şi a Armeanului Zadic, a nenumiţilor din Drumul ori a fostului nobil şi-a fostului iacobin. În ce măsură codul dramatic îi serveşte lui Agopian ca pur pretext e cît se poate de evident în cele două piese inedite scrise în 1973 şi 1976: personajele sînt lipsite de identitate precisă (nu au nume, sînt cel mult fostul..., regele, celălalt), apar doar ca Primul şi Al doilea, ca reprezentare la nivel maxim - ei sînt toţi şi oricare - sau la nivel minim - ei sînt ei înşişi, deci nimeni.
Dintre piesele de teatru apărute la Cartea Românescă, cea mai interesantă rămîne totuşi dramatizarea Manualului întîmplărilor; �dramatizare" e termenul folosit de autor în prefaţa cărţii şi structura de rezistenţă rămîne cea din povestiri, însă nu e vorba despre un simplu transfer dintr-un gen literar în altul. E mai curînd un fel de �cheie de lectură" dată în anul 2000 unei cărţi din 1984 sau un �după douăzeci de ani" al Manualului întîmplărilor, în care, deşi totul a rămas la fel, totul s-a schimbat. Construcţia pe două planuri concomitente - Ioan şi Zadic versus Spionul - respectă schema antitetică din Revoluţia pe eşafod şi Drumul, care în teatrul autorului lui Tache de catifea pare să fie element esenţial. Iar la cele două (iarăşi) faimoase �liste ale lui Agopian" - meser