Dramaturg, critic teatral si eseist, Dumitru Solomon face parte din acea specie rara a scriitorilor daruiti sa scrie piese de teatru. A debutat cu Problema intelectualului in opera lui Camil Petrescu (1958), a publicat mai multe volume, printre care Socrate, Platon, Diogene ciinele (1974), Teatrul ca metafora (eseuri si cronici teatrale – 1976), Scurtcircuit la creier (proza – 1978), In unghi ascutit (proza si teatru scurt – 1983), Betia de cucuta (1984), Transfer de personalitate (1990) s.a. Anul acesta, i-a aparut la Editura Hasefer cartea Miriam si nisipurile miscatoare. Piesele sale se joaca atit in Bucuresti, cit si in teatrele din provincie. Repetabila scena a balconului, piesa publicata in 1996 la Editura Unitext, a primit premiul UNITER in 1995. A fost redactor-sef la revista Teatrul azi, iar in prezent este editorul-sef al revistei Scena. Rubrica sa saptaminala din Dilema radiografiaza ironic si lucid peisajul mass-mediei romanesti, surprinsa asa cum este ea, cu gafele si agramatismele de rigoare, cu vedete gonflabile si festivisme.

Lucreaza la Scena cu critici din generatia sa, dar si cu critici tineri. Considera ca un critic, indiferent de virsta, are nevoie de personalitate si har. Dumitru Solomon legitimeaza simultan, prin implicarea sa in lumea teatrului romanesc, mai multe generatii diferite de dramaturgi, critici, regizori si actori, fiind probabil printre putinii care stiu aproape totul despre teatrul de ieri si cel de azi.

Pe vremuri, contam drept avangardist

Cind ati inceput sa scrieti dramaturgie?

Cred ca prin anii ’60, dar n-as putea sa precizez ziua si ora. Am trecut de la critica de teatru la dramaturgie si am intrat pe scena – in mod virtual, desigur. Atunci contam drept avangardist. Scriam piese absurde si continuu sa scriu si azi, cred, dar acum sint cotat drept conservator.

At