Timp de patru zile (5-8 aprilie 2001), Taormina a fost randevuul obligatoriu al lumii teatrale mondiale: aici se decerneaza, de noua editii incoace, ceea ce in original se cheama – si-asa il vom si lasa – Premio Europa per Il Teatro. Organizata de Taormina Arte, Uniunea teatrelor din Europa (reprezentata prin directorul ei, totodata membru in juriul actualei si viitoarei editii, Eli Malka) si Conventia teatrala europeana, PEpIT este cea mai importanta recunoastere europeana adusa unei personalitati (sau companii) scenice – se pare, insa, nu suficient de importanta pentru ca un cotidian romanesc, Adevarul pe numele lui, sa-si doreasca o relatare oferita pe tava chiar de sus-semnatul (e drept, nu complicat specialist, ci simplu spectator) – de la fata locului...
In 2001, acest consistent premiu (un soi de Oscar teatral pentru intreaga activitate, in valoare de 60.000 euro; daca 1 euro = 0.9 $, asta inseamna 54.000 $) obtinut, in trecut, de Ariane Mnouchkine, Peter Brook, Giorgio Strehler, Heiner Müller, Robert Wilson, Luca Ronconi, Pina Bausch si Lev Dodin i-a revenit, in premiera, unui actor de teatru, dar si de film: Michel Piccoli. A fost un prilej satios de a-l vedea la tot pasul pe unul dintre actorii preferati ai lui Buñuel (iata-l si pe specialistul din mine, scotind capul la iveala): fie pe scena sau intr-un lung serial de mese rotunde in 4 episoade, fie in citeva din peliculele sale notabile (Le mepris al lui Godard, Party al lui de Oliveira, Dillinger e morto al lui Ferreri sau Alors voila al lui Piccoli himself), dar, hélas, in nici un Buñuel. A fost, totodata, un prilej de a te intersecta cu doua dintre partenerele sale pe marele ecran – Dominique Blanc (in Milou en mai) si Jane Birkin (in La belle noiseuse) –, dar si de a picoti pe saturate, cot la cot cu o distinsa asistenta, in giganticul Teatro Massimo Bellini din Catania, unde Piccoli s-a