Dacă omul a rămas cel mai preţios capital,

de ce să nu-l investim acolo

unde produce mai mult - în Vest? La Aeroportul Otopeni nu-i chip să-i mai deosebeşti pe cei care pleacă de tot de cei care n-au altă treabă decît vreun congres sau delegaţie. Pe vremuri, în acest purgatoriu al raiului capitalist, cel care pleca era condus de o echipă completă de rude, toate cu lacrimi în ochi şi gîndul la pachetele ce - sigur - aveau să vină. Nu-i vorbă, şi plecarea era atunci, cum se spunea, definitivă. Omul care lua decizia rupea toate punţile în spatele lui. Patria îl ajuta şi ea să se despartă în relaţii cît se poate de reci, după cîţiva ani de rugăminţi şi cereri de reîntregirea familiei, greve ale foamei şi scrisori la Europa Liberă. Dar nu despre bătrînii emigraţi este vorba aici, ci despre cei care astăzi pleacă peste ocean cu aerul firesc al cuiva care trece strada să-şi cumpere un pachet de ţigări. E vorba de tinerii care învaţă carte gratis în România şi se duc să muncească pe bani în altă parte. Săptămîna trecută, doamna Andronescu, ministru al Învăţămîntului le-a făcut socoteala: statul cheltuieşte pentru cariera lor 40 de milioane de dolari. Practic, spune doamna ministru, "sînt bani cu care România participă la efortul de dezvoltare al firmelor la care ei se duc să lucreze". Absolut adevărat. Dar ce e de făcut? Doamna Andronescu nu merge atît de departe încît să spună lucrurilor pe nume: vrem banii înapoi! E o decizie dificilă, odată ce ideea nu ar fi originală - preşedintele de dinainte de '89 a fost primul care să vrea să le ceară banii de şcoală celor care plecau. Numai că atunci robinetul doar picura, în vreme ce astăzi el e deschis larg: mai bine de jumătate din cei care termină facultăţi cu profil informatic pleacă din ţară, şi de obicei nu se întorc. Şi totuşi, pentru o ţară care se orientează forţat către exportul de materii prime, produ