... ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o sarbatoare care se numea 1 Mai. Eventual, 1 Mai muncitoresc, dar acest sufix avea o prea mica importanta. In aceasta zi, oamenii muncii defilau arborand steaguri frumos colorate si pancarte pe care erau inscrise lozinci mobilizatoare. Bineinteles, cei care defilau nu uitau sa-si aduca prinosul de omagiu si recunostinta bravilor conducatori ai tarii. Apoi, daca vremea era frumoasa, oamenii muncii ieseau la iarba verde. In pofida crizei alimentare care se abatuse asupra Romaniei inca din 1981, parca tot se mai gasea o bucata de carne, pe care era musai s-o frigi prinsa in tepusa, si un litru (sau mai multe) de vin pe care le consumai cu indoita placere. Dupa aceea, spre seara, se pleca acasa, urmand ca de dimineata urmatoare sa fie reluat voios lucrul in intreprinderile de stat. Uneori, in urma unei cereri exprese in acest sens, muncitorii isi sarbatoreau ziua la locul de munca.
Dupa 1990, ziua de 1 mai nu s-a mai sarbatorit. Se pare ca, o data cu Bula, in Revolutie a murit si acel duh al sarbatorii care era specific romanilor. Incet cu incetul, am inceput sa nu mai sarbatorim nimic. S-ar zice ca dezamagirea romanilor, indusa de vremurile in tranzitie, este atat de mare, incat le vine din ce in ce mai greu sa se bucure de ceva. Nici macar acel atat de dorit 1 Decembrie nu pare a mai impresiona pe nimeni.
Nici in acest an, cel putin la Iasi, ziua de 1 mai nu-i mai imboldeste pe oameni sa fie impreuna. Cu toate acestea, de 1 mai, cei mai multi dintre salariati sunt liberi. E drept, e vorba de o libertate care inseamna din ce in ce mai putin. Dar care costa din ce in ce mai mult.
Catalin ONOFREI
... ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o sarbatoare care se numea 1 Mai. Eventual, 1 Mai muncitoresc, dar acest sufix avea o prea mica importanta. In aceasta zi, oamenii muncii defilau arbo
