În sfîrşit, ne-am apropiat de Occident: avem un scandal sexual! E adevărat, cam modest, de-a dreptul meschin, dar nu putem ridica pretenţii. La nivelul economiei noastre, la stadiul privatizării întreprinderilor, la salariul mediu al bugetarului român şi la cota leu-dolar, atît ne putem permite. America îşi îngăduie să investească în acest domeniu chiar un preşedinte şi Biroul Oval, Franţa poate angaja un preşedinte şi o fiică nelegitimă, Elveţia un ambasador şi elemente de mobilier, noi doar o biată petrecere cu femei, nici acelea complet goale, un consilier prezidenţial şi un secretar de stat, participanţi la inaugurarea unei reviste pornografice, sortită şi aceea - dată fiind, pe de o parte, virilitatea recunoscută a românilor şi, pe de altă parte, sărăcia lor - unui tiraj mediocru. Faptul, minor: apariţia în presă a unor fotografii reprezentîndu-i pe cei doi aflaţi în posturi de demnitari, dar şi în postúri concupiscente. Tapajul, major: indecenţă, nepotrivire cu înaltele (!) funcţii, acuzaţia emisă de consilierul prezidenţial, care s-a dus de bunăvoie într-un "loc de pierzanie" şi s-a expus voluntar "agresiunii" de către nişte profesioniste şi fotografierii de către alţi profesionişti, cum că ar fi fost
victima unei manipulări, a unei capcane, a unei ambuscade etc. La noi, PIB-ul şi rating-ul sînt aproape cele mai mici din Europa, natalitatea şi speranţa de viaţă, la fel, dar naivitatea e foarte mare, poate cea mai mare din Europa. Un consilier prezidenţial, altminteri grafician de talent, crede că a fost atras într-o cursă, fiindcă fotoreporterii l-au pozat într-o eclipsă de inocenţă, primarul general al Bucureştiului nu ştie cui i-a acordat un interviu şi se trezeşte că spusele domniei sale apar în incriminata, dispreţuita, hulita revistă pornografică, iar cititorii ziarelor şi spectatorii televiziunilor, tot nişte naivi iremediabili, ar trebui s