O firma din Comanesti a derulat operatiuni comerciale in valoare de cel putin 3,5 miliarde de lei, insa nu a intocmit absolut nici o evidenta contabila a operatiunilor efectuate Un patron din Comanesti a derulat timp de doi ani o serie de afaceri in valoare de citeva miliarde de lei fara a tine, insa, nici un fel de evidenta contabila. Garda Financiara, care a descoperit aceasta situatie, nu s-a mai confruntat pina acum cu un astfel de caz, ce tine mai degraba de domeniul absurdului. La cei 26 de ani ai sai, Ioan Marchiz a reusit performanta demna de invidiat de a-i lasa cu gura cascata pe comisarii Garzii Financiare in momentul in care acestia i-au solicitat actele contabile ale firmei sale, Netomar Com, din Comanesti. Firma vinduse combustibili si piese auto in valoare de cel putin 3,5 miliarde de lei catre firme din Darmanesti, Bacau, Onesti si Slobozia, insa nu a pastrat o evidenta contabila a operatiunilor efectuate. Cele 3,5 miliarde reprezinta, potrivit comisarului - sef adjunct al Garzii Financiare Bacau, Constantin Ursachi, doar o parte din veniturile obtinute de firma, deoarece, in lipsa evidentei contabile, s-au cautat facturile pastrate de beneficiarii livrarilor, reusindu-se pina acum sa se descopere 24 de astfel de documente. La un prim control, efectuat in luna februarie, Ioan Marchiz a declarat ca evidenta contabila ar fi fost distrusa de tatal sau, insa, dupa ce i s-a acordat, conform legii, o luna de zile pentru refacerea documentatiei, al doilea control al Garzii Financiare s-a soldat cu aceleasi rezultate. "In urma verificarilor facute s-au stabilit datorii catre bugetul statului in valoare de circa 1,8 miliarde de lei - spune comisarul Ursachi. Adica 776 de milioane impozit pe profit pentru anii 1999 si 2001, TVA in valoare de 570 de milioane, alte 306 milioane drept majorari de intirziere pentru neplata la timp a impozitului pe profit, si 270 de