Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caruselul ordonantelor

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 10 mai 2001 ·

•Prin adoptarea de ordonante de urgenta, pedeseristii urmaresc doar satisfacerea intereselor personale - spun taranistii

Conducerea PNTCD Iasi a amintit ca, desi in legislatura trecuta, actualii guvernanti au combatut vehement practica adoptarii ordonantelor de urgenta, acum, PDSR a intrat intr-un adevarat carusel al ordonantelor; astfel, in numai patru luni, pedeseristii au adoptat peste 60 de ordonante, mai multe decat in timpul intregii guvernari Ciorbea.

"Sa avem aici in vedere ca Partidul Democratiei Sociale din Romania, impreuna cu vechii si actualii lor aliati, cei din PRM, detin o majoritate parlamentara confortabila, ceea ce le permite sa voteze cu rapiditate legi, asa cum au votat xin galopa Legea bugetului de stat, in numai trei zile, fara dezbateri serioase in plen", a spus vicepresedintele taranist, Traian Ranja.

De asemenea, prin adoptarea Ordonantei de urgenta 297/2000, s-a considerat ca PDSR a dat dovada de incompetenta si demagogie, caci, in loc sa anuleze cele doua articole din Legea achizitiilor publice si din Legea impozitului pe profit care suspendau facilitatile, Guvernul nu a facut altceva decat sa repete articol cu articol Legea 133/1999, obtinand o dubla reglementare, care mai mult incurca decat ajuta. Prin urmare, aceasta atitudine, taxata ca fiind lipsita de logica, a condus la confuzie in randul angajatilor de la finante, ei nemaiaplicand nici un fel de facilitati pentru mici intreprinzatori.

La fel, prin suspendarea OU 118/1999 privind achizitiile publice se intra in conflict cu legislatia europeana.

"Oare va mai fi permis sa se organizeze licitatii pentru achizitiile publice in Romania sau se va face totul prin atribuire directa magnatilor de carton care au sponsorizat campania electorala a PDSR?", s-a intrebat Ranja.

Cat priveste modificarea Codului de Procedura Civila prin ordonanta de

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 49 minute
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum 2 ore
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 2 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum o ora
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

ANM: Joi, Cod portocaliu de caniculă în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei

Mediafax acum 14 minute
ANM a emis avertizare Cod portocaliu, valabilă joi, pentru Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi în jumătatea de vest a Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate. Maximele se vor situa, în general, între 34 şi 38 de gr

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 2 ore
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Război în Ucraina, ziua 796. Vladimir Putin şi Kim Jong-Un s-au întâlnit oficial în Coreea de Nord

Press Alert acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au început miercuri evenimentele oficiale în Piaţa Kim Il Sung din Phenian. Vizita, prima a lui Putin în peste două decenii, îşi propune să consolideze relaţiile dintre cele două ţă

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum 2 ore
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum o ora
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Vremea

București
acum

27°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°