Triumful simulacrelor
„Si daca realitatea s-ar dizolva sub ochii nostri? Nu in neant, ci in mai real decit realul (triumful simulacrelor)? s…t Daca informatia nu ar mai trimite la un eveniment, ci la promovarea informatiei insesi ca eveniment? Daca Istoria nu ar mai fi decit o memorie fara trecut, acumulativa si instantanee? Daca societatea noastra nu ar mai fi cea a «spectacolului», cum se spunea in ’68, ci, mai cinic, cea a ceremoniei? s…t Daca strategia ar inlocui atunci psihologia? Daca nu ar mai exista un alt comportament posibil decit cel de a invata, ironic, sa dispari? Daca nu ar mai exista fracturi, linii de fuga si rupturi, ci doar o suprafata plina si continua, fara profunzime, neintrerupta?“ Iata un sir de intrebari care incheie cartea din 1987 a lui Jean Baudrillard, Celalalt prin sine insusi, in fond un pseudofinal, cita vreme incercarea de a raspunde acestor interogatii, doar aparent retorice, prelungeste lectura dincolo de limitele fizice ale textului. Am ales acest scurt pasaj ca punct de plecare pentru demersul meu, deoarece problematica identitatii – fie ea individuala sau colectiva – este indisociabil legata de cea a memoriei si de cea a realitatii sociale.
Cei unsprezece ani care s-au scurs de la violenta prabusire a regimului totalitar comunist au adus in prim-plan o serie de transformari, atit in ceea ce priveste destinele individuale, cit si structurile si institutiile sociale. Am asistat, in toti acesti ani, la succesive crize ale identitatii care au marcat in mod decisiv nu doar identitatea individuala, ci si cea colectiva, determinind adeseori spectaculoase tentative de redefinire, in plan politic sau cultural, fie prin ignorarea sistematica a trecutului, fie prin rescrierea acestuia in functie de interese de moment. „Triumful simulacrelor“ – invocat de Baudrillard ca pandant al unei progresive dizolvari a realitatii –
